Primarul Capbun: „Nu e corect ca sătenii care au terenuri ce depășesc 2.000 mp să fie excluși de la primirea ajutoarelor de încălzire. Un teren în Bertești nu are aceeași valoare ca un teren pe Centura capitalei”

Primarul comunei Berteștii de Jos, Costel Capbun, consideră că nu este corect faptul că sătenii care au în proprietate sau în folosință 2000 de metri pătrați în intravilan nu mai au dreptul la ajutor pentru încălzire.

Mai exact, potrivit legii, sunt excluși de la a beneficia de ajutorul pentru încălzire cei care dețin „terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală. Fac excepție terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potențial de valorificare prin vânzare/construcție/producție agricolă”.

Capbun a afirmat în cadrul unei întâlniri a primarilor brăileni cu parlamentarii locali că, spre exemplu, un teren de 1000 de mp într-o comună precum Bertești nu valorează ca un teren de dimensiuni similare pe Centura capitalei, deci din vânzarea acelui teren din Bertești proprietarul va obține o sumă mult mai mică decât cea obținută din vânzarea unui teren din capitală: „Ar trebui o măsură legislativă care să elimine această prevedere.

Și mai e una care se referă la asistenții personali ai persoanelor cu handicap. Eu, la mine, la Bertești, îi am pe toți pe indemnizații. La nivelul județului sunt cheltuieli enorme. Ei intră pe cheltuieli de funcționare și nu ne mai rămân bani să facem nimic. Am cheltuit 200.000 lei numai ca să plătesc indemnizațiile. Nu mai spun de modalitatea de a li se da certificatul de încadrare în grad de handicap, cu însoțitor…”.