Primarul Chiriță, despre acuzațiile care i-au fost aduse de subprefectul Boboc, cum că ar face ilegalități în gestionarea deșeurilor: „O mare minciună. Să sesizeze Garda de Mediu! Dacă primarul și consilierii PSD au greșit cu ceva, să suporte rigorile legii!”

Primarul orașului Ianca, Fănel George Chiriță (PSD), declară că acuzațiile care i-au fost aduse astăzi de subprefectul Brăilei, Adin Boboc (PNL), cum că ar face ilegalități în domeniul managementului deșeurilor, sunt niște miniciuni.

Mai concret, Boboc a afirmat astăzi într-un comunicat dat publicității, că „administrația PSD Ianca încalcă legea și ascunde sute de tone de gunoi într-un depozit ilegal” și că „platforma stației de compost, în care s-au investit 700.000 euro, a fost transformată în groapă de gunoi”. Potrivit liberalului, „administrația Chiriță încearcă, printr-o manevră ilegală, să completeze lunar cantitatea de gunoi declarată și să justifice prețul enorm stabilit pentru această taxă. Astfel, Chiriță păstrează în «rezervă» peste 500 tone de gunoi, pe care-l ține ascuns pe platforma stației de compost a DSP Ianca, iar lunar, din acest depozit de rezervă ilegal, sunt cărate camioane cu gunoi, pentru a se ajunge la cantitatea existentă în documente și a fi justificată taxa de 22 lei/persoană/lună”.

În ceea ce-l privește, primarul Chiriță declară că toate acestea acuzații sunt „o mare minciună sau o dezinformare” și le sugerează liberalilor ca dacă bănuiesc că se întâmplă lucruri ilegale, să sesizeze Garda de Mediu: „Gunoiul de pe platformă este al vechiului operator al Primăriei și Direcția Serviciilor Publice (DSP) are contract cu groapa separat, nu are nicio treabă cu Primăria. Totul e transparent, totul e la vedere. Gunoiul acela îl va achita DSP.

Noi, Primăria, până la 1 martie am dus gunoiul la Gălbinași și au intervenit niște modificări legislative și acum trebuie să-l ducem aici. O facem legal, cu contract, totul e în regulă. Nu se mai poate cu asemenea minciuni! Eu înțeleg să faci opoziție, dar opoziția trebuie să fie constructivă!”.

În ceea ce privește solicitarea liberalilor ca Primăria să prezinte bonurile de cântar care demonstrează cantitatea reală de gunoi strânsă de la populație și depozitată la groapa ecologică de gunoi Ianca, edilul ne-a declarat: „Au trimis acea adresă acum trei sau patru zile pe Legea 544 și o să le dăm răspuns în scris, în termenul legal. Nu e nicio problemă”.

Chiriță a mai făcut câteva comentarii cu privire la acuzația liberalului că „taxa de salubritate a fost calculată pornind de la niște cifre false”: „Problema este că cetățenii orașului Ianca declară în fals, adică ei sunt 5 persoane și declară numai una, plătesc taxa numai pentru una. Știți cum e… Noi așteptăm să treacă perioadă de grație, ca să spun așa, 90 de zile, pentru că și pentru noi este ceva nou cu acest operator unic de salubritate. După cele 90 de zile vom vedea care este situația și ce măsuri legale vom lua în continuare.

Dar vă spun încă o dată: colegii de la PNL să sesizeze Garda de Mediu, chiar îi rog frumos! De ce să aruncăm așa cu acuzații; haideți să verificăm! Dacă primarul Chiriță și consilierii PSD au greșit cu ceva, autoritățile statului să intervină și ei să suporte rigorile legii”.