Primarul Dragomir, despre inspectorul școlar general Canciu: „Postează permanent imagini și informații cu mine, dintr-o obsesie patologică. Probabil ar trebui să i se recomande un nou tratament”

Primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), crede că liberalul Cătălin Canciu nu va mai ocupa mult timp funcția de inspector școlar general și speră ca cel care-i va lua locul să fie un om cu care se poate colabora, în interesul învățământului local.

Întrebat cum comentează zvonurile cu privire la faptul că profesorul Dan Gheorghiță va fi noul inspector școlar general, Dragomir  a spus că nu-l interesează numele viitorului șef al ISJ, ci îl interesează doar să fie un om cu care să se poată discuta, fiindcă e ceva timp de când între Primărie și Inspectoratul Școlar Județean nu există niciun fel de comunicare: „Am o preferință foarte mare de la noul inspector școlar general: nu mă interesează cum îl cheamă, nu mă interesează dacă este femeie sau bărbat, îmi doresc un singur lucru, ca între ISJ și Primăria municipiului Brăila să existe acea colaborare frumoasă pe care am avut-o și cu alți inspectori școlari generali, indiferent cum îi chema și să putem ca împreună să discutăm și să depunem toate eforturile pentru ca tot mai multe unități de învățământ să fie modernizate.

Noi păstrăm în momentul de față relația directă doar cu directorii unităților de învățământ, aceasta este realitatea, dar din păcate în formula actuală nu am putut să avem un dialog cu Inspectoratul Școlar. Și-mi doresc foarte mult ca noul inspector școlar, indiferent cum s-o chema el, să aibă capacitatea de a avea o relație absolut corectă, normnală instituțional cu Primăria municipiului”.

Edilul șef a mai spus că relația bună între cele două instituții „nu ține de carnetul de partid” al șefilor acestora, ci „ține de caracter: unii îl au și unii nu îl vor găsi niciodată”.

Potrivit lui Marian Dragomir, de circa doi ani și jumătate nu mai există niciun fel de comunicare între Primărie și Inspectoratul Școlar Județean și că aceasta a încetat „cu câteva luni înainte de a deveni inspectorul școlar general membru PNL. Înainte de asta a fost relație aproape decentă. Au mai existat unele conflicte, dar am avut toată deschiderea pentru a le pune în plan secundar, am șters cu buretele și am mers mai departe.

Totul cred că pleacă de la frustarea acestui personaj vizavi de faptul că fiind plecat toată ziua, nu are ce să prezinte ca realizări și atunci este normal să mă perceapă ca pe un adversar politic, ducând totul într-o răfuială personală. E o vendetă politică dusă la extrem de un membru al unui partid politic, împotriva primarului”.

Edilul șef a mai comentat, cu referire la Canciu: „Postează permanent imagini și informații cu mine, dintr-o obsesie patologică și probabil ar trebui să i se recomande un nou tratament în domeniul respectiv. E clar că are o obsesie. Urmăriți-i profilul și o să înțelegeți acest lucru”.