Primarul Dragomir, despre proiectul privind sistemul de transport de tip monorail între Brăila și Galați: Cuvântul „monorail” a fost pronunțat prima dată de Mihai Tudose, din ceea ce-mi aduc eu aminte

„Proiectul privind realizarea unui sistem de transport de tip monorail care să lege Brăila de Galați este unul de viitor, în care noi credem. A fost depusă prima solicitare la Comisia Europeană, așteptăm un răspuns. Din ceea ce știu acum, acest proiect se află în verificări, urmând să ni se comunice procedura viitoare. Este un proiect inedit, am putea să spunem în premieră în România. Există două solicitări de acest tip, unul în zona Brăila – Galați și altul în zona Oradea” – este declarația făcută ieri de primarul Brăilei, Marian Dragomir.

Întrebat a cui a fost ideea de a lua în calcul acest sistem de transport inedit între cele două orașe, edilul șef a răspuns: „Ideea a fost a tuturor, dar aș putea să spun că la o discuție, am plecat de la un transport foarte modern și la un moment dat domnul Tudose (europarlamentarul brăilean Mihai Tudose, PSD – n.r.) a zis «Dar am văzut eu ceva în niște filmări din anumite zone turistice» și atunci aș putea să spun că din punctul meu de vedere, 70-90%, cuvântul «monorail» a fost pronunțat prima dată de domnul Mihai Tudose, din ceea ce-mi aduc eu aminte”.

Dragomir consideră că există șanse „destul de mari” pentru ca proiectul să fie finanțat din fonduri europene, dar va mai dura câțiva ani: „Cert este că nu vom vorbi de mandatul ăsta, dar în mandatul viitor proiectul va merge înainte”.