Primarul Dragomir, după ce a declarat că îi va face o propunere de colaborare caricaturistului Costel Pătrășcan: „Consider că am comentat suficient acest subiect. Să așteptăm momentul acela”

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, este foarte reținut în a comenta pe tema acuzațiilor pe care caricaturistul Costel Pătrășcan i le-a adus recent, cu privire la faptul că ar fi cel care a dictat izgonirea artistului din spațiul pe care îl ocupa în Teatrul „Maria Filotti”.

La momentul la care conducerea teatrului i-a cerut să elibereze încăperea în care își avea atelierul de lucru, Pătrășcan l-a acuzat pe Dragomir (PSD) că este în spatele acestei decizii (teatrul fiind o instituție subordonată Primăriei), considerând că aceasta este „pedeapsa” pentru faptul că a criticat în caricaturile sale, dar și în anumite declarații publice, atât PSD-ul, cât și pe primarul Brăilei.

Edilul șef a dat publicității o declarație în care afirma că îl respectă pe Pătrășcan și îi apreciază caricaturile și că este deschis colaborării cu acesta în cadrul evenimentele culturale organizate de Municipalitate, iar dacă artistul dorește să i se repartizeze un spațiu, poate face cerere și va primi un astfel de spațiu, unde să plătească chirie.

Pătrășcan a răspuns că „deschiderea” spre colaborare a primarului este dovedită, printre altele, de faptul că el nu a fost invitat la nicio acțiune culturală organizată de Primărie în ultimii ani.

Mai apoi, Marian Dragomir a declarat ziarului „Obiectiv – Vocea Brăilei” pe această temă: „Ca să nu mai existe alte speculații, aștept o propunere de activitate culturală de la dânsul. Dacă nu o va face dânsul, o să îi facem noi o propunere și apoi vom vedea cine este dispus la colaborare și cine nu”.

În acest context, l-am întrebat pe primar dacă într-adevăr are de gând să-i facă o propunere de colaborare caricaturistului în perioada următoare.

Marian Dragomir nu a vrut să dea niciun fel de detalii în acest sens:Să așteptăm momentul acela. Consider că am comentat suficient acest subiect. Am lansat acea propunere și vom discuta la momentul oportun”.