Primarul Dragomir (PSD): „Sunt cetățeni în municipiul Brăila care așteaptă asfaltul de 80 – 90 – 100 de ani sau mai mult. Nu e corect să fie săriți, pentru a se asfalta străzile din cartierele nou construite”

Primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), declară că nu este dispus să asfalteze cu prioritate străzile din cartierele noi ale municipiului și să lase deoparte străzile care „așteaptă asfaltul de 80 – 90 – 100 de ani sau chiar mai mult”, fiindcă nu e corect să se procedeze în acest mod.

Dragomir a făcut această declarație ieri, când a fost întrebat despre asfaltarea străzilor din cartierelor noi, construite de dezvoltatori imobiliari, unde cetățenii așteaptă de ani de zile să li se asigure condițiile care le-au fost promise la semnarea contractului.

Edilul șef a spus că trebuie făcută diferența între „dezvoltatori imobiliari” și „speculanți”: „Străzile care sunt făcute mai nou sunt de două tipuri: unele sunt cele preluate de Primăria municipiului, care ulterior vor fi asfaltate, dar prioritatea este ordinea construirii cartierelor sau a străzilor respective, deoarece și dânșii plătesc taxe și impozite la bugetul local, dar nu este normal să fie introduși peste rând, ca alți cetățeni, care așteaptă asfalt de 80 – 90 – 100 sau mai mulți ani să fie săriți, pentru a se asfalta într-un cartier nou, făcut de zece ani sau de cinci ani de zile.

Mai sunt și străzi private, pe care dezvoltatorii nu le-au predat Primăriei municipiului Brăila și este obligația lor, dar aș vrea să facem o deosebire între dezvoltatorii imobiliari și speculanții imobiliari.

Dezvoltatori sunt aceia care preiau din domeniul public sau privat un teren, îl parcelează, trag toate utilitățile pe cheltuiala lor – apă, canalizare și energie electrică – și apoi asfaltează strada și vând loturile de teren, obținând profit, către anumite persoane fizice sau societăți care-și construiesc acolo casele.

Speculanții imobiliari sunt cei care vând loturile de teren, nu mai predau terenuri către Primărie sau dispar, așa cum sunt foarte multe cazuri în municipiul Brăila. Oamenii respectivi nici nu-i mai găsesc, pentru a putea fi demarată procedura de predare a acelor străzi către Primărie sau străzile respective în unele situații nu respectă dimensiunile minime prevăzute de legislație, lucru care face foarte greu de preluat acele străzi de către Municipalitate”.

Marian Dragomir a mai precizat că străzile din astfel de cartiere rezidențiale construite pe terenuri private nu vor putea fi asfaltate de Primărie până nu aceasta  nu le va prelua în administrare cu toate documentele legale.