Primarul Dragomir: Se continuă amenajarea Parcului Monument. Până la finalul anului zona în care lucrăm va prinde contur
Primarul Brăilei, Marian Dragomir, anunță că se lucrează în prezent în Parcul Monument la reabilitarea unei suprafețe de 13,7 ha situate între parcarea din fața Liceului de Chimie și Spitalul Județean, până la gardul care înconjoară Parcul Monument către așa-numitul „Drum al hoților”.
„Am ales deja modelul de băncuțe, modelul de corpuri de iluminat și așteptăm ca într-o perioadă destul de scurtă, până la finalul anului, zona aceasta să prindă contur, să avem aleile deja asfaltate, băncuțele montate, corpurile de iluminat puse și în toamnă să se facă și gazonarea”, a precizat edilul șef.
Amintim că aceasta este a doua etapă a proiectului de reabilitare și modernizare a parcului amintit și va costa 1,39 milioane lei, investiția fiind făcută din bugetul local. Mai concret, se vor realiza 1.483 metri liniari de alei pietonale noi, se vor monta 72 stâlpi de iluminat noi, 116 băncuțe noi, 72 de coșuri de gunoi noi și două toalete ecologice noi. De asemenea, se vor planta 650 de arbori.