Primarul Dragomir: Vom reabilita întâi Stadionul „Progresul”, care poate fi omologat pentru desfășurarea meciurilor de fotbal, iar după aceea ne vom apuca de reabilitarea Stadionului Municipal

Situația Stadionului Municipal Brăila, care se degradează de la an la an, a devenit mai nou una „fierbinte”, în condițiile în care echipa Dacia Unirea Brăila a promovat în Liga a II-a și are nevoie de un stadion adecvat pe care să joace. La ora actuală, la nivelul județului Brăila nu mai există niciun stadion omologat de Federația Romană de Fotbal, ceea ce face ca lucrurile să devină complicate.

În vara anului 2019 Primăria Municipiului și CJ Brăila au semnat un protocol ce viza asocierea celor două părți, pentru reabilitarea Stadionului Municipal. Pe hârtie totul arată bine, dar deocamdată lucrurile nu s-au schimbat „în teren”. Singurul lucru bun care s-a făcut acolo a fost că Asociația Suporterilor „Dacia Unirea” Brăila, în colaborare cu clubul „Dacia Unirea” și cu susținerea unor firme, a plantat gazon nou pe teren. În rest, tribunele sunt vandalizate.

„Vom reabilita întâi stadionul «Progresul», pentru care este necesară o sumă mai mică și care poate fi omologat pentru desfășurarea meciurilor de fotbal, iar după aceea ne vom apuca de reabilitarea Stadionului Municipal, pentru care este necesară o sumă exorbitantă.

Până va fi gata Stadionul Municipal se va putea juca pe Stadionul «Progresul». Și o spun din nou: stadionul nu va fi al unei echipe, ci va fi al tuturor echipelor din județul Brăila care vor putea să joace respectând un regulament și o programare competițiilor la nivel național, dar va fi pus și la dispoziția tuturor liceelor și școlilor și ONG-urilor care desfășoară activități sportive din județul Brăila” – este ceea ce ne-a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir.

După recenta promovare a echipei Dacia Unirea Brăila în Liga a II-a au apărut pe rețelele de socializare mai multe comentarii critice la adresa Muncipalității, căreia i se reproșează că a lăsat de izbeliște Stadionul Municipal, care a ajuns o ruină și că acum Dacia Unirea nu are unde să joace. În acest context, l-am întrebat pe ediul șef ce ne poate spune despre reabilitarea Stadionului Municipal.

Marian Dragomir ne-a declarat: „Stadionul «Progresul» intră în reabilitare în luna iunie a acestui an. Licitația în Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost câștigată de Repavil, societate cu sediul in Municipiul Brăila. Valoarea investiției Primăriei Brăila este de 4.774.473,55 lei

Se va demola prima construcție, care nu întrunește condițiile pentru avizare și se vor moderniza:

-Sala de sport și clădirea pentru vestiare (parter și etaj): anvelopare, reparatii și finisaje interioare, modernizare instalații electrice, sanitare

-Stadion: împrejmuire, alei interioare și spații verzi, construire toalete spectatori, iluminat exterior

-Teren: pregătire și montaj suprafață de joc – gazon artificial (suprafața de joc este inclusă în lucrări, dar există în paralel și contract încheiat cu Federația Română de Fotbal)

-Tribune: reparații și montare scaune noi.

Stadionul Municipal – Anul acesta Primăria Brăila a alocat suma de 70.000 lei pentru realizarea proiectului de modernizare și în acest moment se lucrează la documentație, în vederea lansării licitației publice. Proiectanții care vor câștiga licitația vor face o propunere pentru un stadion nou, cu o capacitate de 15.000 – 20.000 de locuri, la un cost similar cu cel al altor stradioane de aceeași capacitate. Ulterior, proiectul va fi aprobat în Consiliul Local și se va depune la CNAIR pentru finantare. Cofinanțarea acestui proiect se va face conform parteneriatului dintre Primăria Brăila și Consiliul Județean Brăila”.

Dat fiind că deocamdată abia de face proiectarea pentru reabilitarea Stadionului Municipal, este evident că vor trece ani de zile până la finalizarea lucrărilor, când se va putea juca pe acel teren. Primarul spune că în tot acest timp va putea fi folosit Stadionul „Progresul” (după ce va fi reabilitat și acesta): „După cum am mai spus în trecut, vom reabilita întâi Stadionul «Progresul», după care va urma reabilitarea Stadionului Municipal. Iată că acum am terminat tot ce înseamnă proiectare și semnat contract de execuție, predat amplasament către constructor la Stadionul «Progresul», unde încep lucrările și acum începem proiectarea la Stadionul Municipal. Avem parteneriat cu cei de la CJ în acest sens și proiectul va fi depus la Compania Națională pentru Investiții, la fel cum au depus și în alte municipii. Iar pentru proiectare vom cere ca proiectantul să aibă experiență similară în proiectarea unor stadioane la nivel național.

În ceea ce privește Stadionul «Progresul», noi avem contract semnat cu o societate care are bună practică în municipiul Brăila, are o lucrare finalizată pentru Primărie și încă două într-un stadiu avansat al lucrărilor.

Stadionul «Progresul» poate fi și el omologat, pentru că noi am avut aceste discuții cu Federația Română de Fotbal vizavi de gazonul artificial. Chiar și în parteneriat, noi nu am vrut să ne asumăm riscuri și am trecut în contractul de execuție și suprafața de joc. Dacă Federația Română de Fotbal are posibilitatea să ne  livreze gazonul artificial, acesta va fi montat și vom avea o economie la contract; dacă Federația nu va putea să onoreze acel parteneriat cu Primăria, atunci constructorul va monta suprafața de joc sintetică și Primăria o va plăti”.

Amintim că Stadionul Municipal din Brăila este singura bază sportivă din România omologată pentru a găzdui competiții naționale și internaționale de dirt-track.