Primarul Voinea, acuzat că în 10 ani n-a atras niciun proiect cu fonduri europene: „Dacă trec în revistă așa, în mare, sunt proiecte de cel puțin 10 milioane de euro”

Edilul orașului Făurei, Ionel Voinea (PSD), declară că de când este la conducerea localității, Primăria a realizat mai multe proiecte pe fonduri europene, iar unele sunt în derulare chiar acum.

Voinea răspunde astfel acuzațiilor care i-au fost aduse astăzi de liberalul Florin Dobrescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, care a afirmat într-un comunicat de presă că primarul Făureiului „nu a atras în cei 10 ani de când este pe funcție niciun proiect cu fonduri europene”.

Ionel Voinea ne-a declarat că are în prezent în implementare niște proiecte cu fonduri europene, printre care unul de reabilitare a sistemului de supraveghere video din oraș. În plus, spune el, „am avut PNDL-ul, proiecte în valoare de 5 milioane de euro. Avem proiecte pentru o stație de încărcat, avem proiecte și pe Programul «Anghel Saligny»…

Acum am depus încă un proiect pentru partea de trotuare, este acceptat, urmează să intrăm pe platformă și să completăm ce ne-au mai solicitat dumnealor.

Dacă trec în revistă așa, în mare, sunt proiecte de cel puțin 10 milioane de euro. Domnul Dobrescu nu cunoaște situația și nici nu m-a întrebat, ca să-i spun”.