Principalele obiective ale deputatului Alexandru Popa pentru următorul mandat: construirea unui nou corp la spitalului din Făurei, îmbunătățirea sistemului de irigații și investiții pe zona de procesare a legumelor
Unul dintre principalele obiective ale liberalului Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, care candidează pentru un nou mandat de deputat, este construirea unei noi aripi la spitalul din orașul Făurei, oraș a cărei Primărie a fost câștigată de liberali la alegerile locale din această vară.
Popa a declarat într-o conferință de presă că această investiție se va face cu fonduri europene sau cu fonduri guvernamentale: „În viitorul foarte apropiat în orașul Făurei va fi construit un spital. Alături de prietenul meu Gabi Mocanu (noul primar al orașului – n.r.) căutăm proiecte vechi, proiecte care au fost depuse doar pe hârtie și în viitorul foarte apropiat vom aproba un proiect, vom începe implementarea unui proiect care vizează sănătatea în județul Brăila, primul în ultimii 34 de ani. De la Revoluție și până acum nu s-a construit niciun spital – sau poate dinainte de Revoluție. Eu sunt un om care dezvoltă comunitățile”.
Deputatul Popa a vorbit și despre al doilea obiectiv important pe care-l va avea în cel de-al doilea mandat, care se referă la agricultură, un domeniu pe care acesta îl cunoaște foarte bine, având în vedere că este fermier și crescător de animale: „Irigațiile sunt cele mai importante în România și în județul Brăila. În județul Brăila se află astăzi 50% din suprafața agricolă irigată a României. Dar suprafața irigată în județul Brăila este irigată mai mult scriptic decât faptic.
A doua ramură a agriculturii pe care o voi aborda este procesarea. Procesarea în județul Brăila tinde către zero. Astăzi în județul Brăila doar 0,8% din produsele agricole sunt procesate.
Voi veni cu proiecte viabile și proiecte sănătoase, nu proiecte populiste.
Am scos de la APIA declarațiile privind numărul de hectare cultivate cu legume în zona Însurăței – Viziru – Bertești – Bărăganu – Zăvoaia. Vă spun, nici măcar 1% din suprafața agricolă din aceste localități nu este cultivată cu legume. Iar noi mergem cu cea mai mare țeapă din agricultura României, «Casa Unirea», facem poze, batem doi țăruși, scriem «Depozit de legume» și povestim cum îl construim.
Brăilenii nu mai cred toate minciunile! Dacă ați urmărit anchetele care sunt acum la Casa Unirea, ele arată că aceasta este sinecura PSD, una asemănătoare cu NORDIS, pot spune. La Casa Unirea este un jaf instituționalizat al administrațiilor PSD”.
Alexandru Popa a declarat că în campania electorală va prezenta „toate toate golăniile pe care le-au făcut candidații PSD. Mari manageri, care au luat de la părinți 1000 de hectare și au ajuns la 160 de hectare. Asta-i administrația și ăștia sunt parlamentarii pe care-i vor brăilenii?
Vom vedea la alegerile parlamentare.
Vom vedea cine a tăiat Laminorul. Vom vorbi despre fiecare candidat în parte, pentru că ne asumăm și știm destul de bine că PNL la Brăila este un partid care nu are legături cu PSD, iar AUR la Brăila este copilul de mingi al PSD sau un frate mai mic. AUR face jocul PSD în tot județul”.
Liderul liberal a amintit de primul stadion construit de la zero în județul Brăila în ultimii peste 40 de ani, realizat în Lacu Sărat (comuna Chiscani), cu implicarea primarului Costică Cojea, trecut la PNL și cu susținerea sa, în calitate de parlamentar. Alexandru Popa spune că în actualul mandat primarii liberali din județul Brăila au implementat mai multe proiecte benefice pentru localitățile lor, au demonstrat că sunt gospodari și a dat asigurări că în următorul mandat, cei 20 de primari liberali aleși în această vară, pe care-i va susține în continuare, vor realiza și mai multe proiecte.