Principele Radu al Romaniei va vizita astazi Braila

Astazi, intre orele 15.00 si 18.00, vine la Braila, intr-o vizita oficiala, Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei. La ora 15.00, la Prefectura Judetului Braila, Principele Radu se va intalni cu Nicu Olteanu, prefectul judetului, Viorel Mortu, presedintele Consiliului Judetean si Aurel Gabriel Simionescu, primarul Municipiului Braila. Vizita va continua la Colegiul National „Nicolae Balcescu”, Muzeul Brailei si Biblioteca Judeteana „Panait Istrati”. Cu acest prilej, este organizata in holul institutiei expozitia „Familia Regala in colectiile Bibliotecii”. De asemenea, vor fi lansate Cartile Regale, pe care brailenii au posibilitatea sa le achizitioneze.
Principele Radu desfasoara o intensa activitate de sustinere a intereselor fundamentale romanesti, in interiorul si in afara tarii. Calitatea sa de membru al Familiei Regale a fost dublata, timp de 6 ani, intre 2002 si 2008, de cea de Reprezentant Special al Guvernului Romaniei. Prin intermediul deselor vizite pe care le efectueaza in tara, dar si prin intermediul cartilor si conferintelor sale, Alteta Sa Regala este liantul dintre societatea romaneasca si familia regala. Ultima vizita a Principelui Radu al Romaniei la Braila a avut loc in luna iulie 2009.