Prioritățile pentru stațiunea Lacu Sărat: modernizarea aleilor și a zonelor de promenadă, reabilitarea spațiilor verzi și un loc de joacă pentru copii. Dacă nu vor exista contestații, lucrările ar putea începe în acest an
Odată aprobat bugetul pe acest an, Consiliul Director al Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii ”Lacul Sărat” a stabilit principalele direcții de acțiune în acest an.
Primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), membru al acestui Consiliu, declară că în prezent „se pregătesc caietele de sarcini pentru a fi scoase la licitație în primul rând două lucruri foarte importante: modernizarea aleilor pietonale, a străzilor și a zonelor de promenadă din stațiunea Lacu Sărat și reabilitarea spațiilor verzi, pe principiul pe care l-am demarat deja în municipiul Brăila, în Parcul Monument”.
Toate aceste lucrări vor fi realizate din fondurile Asociației, iar primarul spune că în momentul în care vor exista și finanțări europene pentru lucrări de genul celor necesare în stațiune, se vor depune proiecte în acest sens.
Edilul șef a precizat că dincolo de partea ce ține de repararea aleilor, este necesară găsirea unei soluții temporare pentru ceea ce a mai rămas din fosta fântână arteziană amplasată pe aleea principală din stațiune: „Vom analiza dacă va fi necesară o fântână nouă acolo sau spațiul va fi modernizat temporar, astfel încât să fie ușor circulabil, urmând ca un proiect viitor să prevadă o zonă foarte frumoasă și elegantă. Totodată am luat în calcul și realizarea unui parc de joacă în stațiunea Lacu Sărat, ceva similar parcului de joacă de pe faleză”.
În ce privește începerea propriu-zisă a lucrărilor în stațiune, Marian Dragomir a precizat că în circa o lună și jumătate se va depune documentația pentru licitație, iar dacă nu vor exista constestații, anul acesta va începe repararea aleilor și a zonelor de promenadă.
Amintim că din Consiliul Director al asociației amintite fac parte: președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac (PSD), primarul municipiului, Marian Dragomir (PSD), viceprimarul municipiului, Alexandru Jantea Crican (PSD), primarul comunei Chiscani, Costică Cojea (PSD) și viceprimarul comunei Chiscani, Geanina Pospai (PSD).