Prof. Botea, despre memorandumul pentru creșterile salariale din Educație propus de Guvern: „N-are nicio valoare juridică. În plus, modificările aduse ROFUIP încalcă flagrant Legea Educației”

Profesorul Viorel Botea, fost inspector școlar general al Brăilei, nu are încredere în memorandumul pentru creșterile salariale din Educație propus de Guvern, ca soluție pentru încetarea grevei generale din învățământ. Botea afirmă că memorandul nu are nicio valoare juridică și mai mult decât atât, unele dintre prevederile acestuia încalcă legislația în vigoare.

Fostul inspector școlar general, care a fost unul dintre participanții la marșul de protest organizat astăzi în municipiu de Sindicatul Învățământ Brăila „Corneliu Gheorghe Caranica”, ne-a declarat: „Am participat astăzi alături de colegii mei, dar și de elevii mei, la marșul de protest organizat de sindicat. Am fost chiar impresionat de faptul că am fost sunat de elevi de-ai mei care m-au întrebat dacă pot să ni se alăture la acțiunea de protest. I-am întrebat de ce vor să facă asta și mi-au spus «Pentru că noi vrem să fim alături de dvs, fiindcă și dvs, domnii profesori, ați fost alături de noi!». Le-am spus că dacă vor să participe la acest marș, este decizia lor. Au mers alături de noi și am văzut și elevi de la alte unități de învățământ brăilene care erau la acest marș, alături de profesorii lor.

Și aș vrea să fac o precizare, fiindcă văd și aud tot felul de comentarii ale unor persoane care acuză profesorii că nu sunt alături de elevii lor, dacă au intrat în grevă generală. Pot să vă spun că și eu, și toți colegii mei care au elevii la clasele terminale, am făcut cu ei ore de pregătire gratuit, chiar dacă suntem în grevă. Adică noi nu lăsăm elevii în vânt, cum din nefericire ne lasă pe noi Guvernul.

Noi ne permitem să facem această grevă pentru că ne pasă de ceea ce se va întâmpla cu învățământul românesc, fiindcă nu e vorba doar despre salarii, ci este vorba despre mult mai mult – este vorba despre subfinanțarea învățământului românesc. Noi cerem să fie respectată legea, nimic mai mult. Cerem să ne primim drepturile salariale conform Legii salarizării, care trebuia respectată din 2022 și mai cerem să fie respectată Legea Educației.

În momentul de față legea este călcată în picioare și bine spunea azi un lider de sindicat, «Capul plecat paște». Ca oile și ca alte animale erbivore.

În ceea ce privește cadrul legal, aș vrea să fac niște comentarii pe marginea memorandumului dat publicității de Guvern: conform acestuia, profesorii nu vor putea da niciodată în judecată Guvernul, dacă acesta nu-și îndeplinește obligațiile. Mai mult, doar ACEST Guvern trebuie să-și îndeplinească obligațiile asumate prin memorandum; dacă Guvernul acesta se schimbă, celălalt Guvern, indiferent de componență, nu este obligat să respecte memorandumul.

Legat de comunicatul de presă dat de Ministerul Educației, se fac următoarele afirmații: «Astăzi, 8 iunie, a fost trimis, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului Educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4183/2022.

Au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:

*în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.

*în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.

Referitor la oportunitatea modificărilor aduse Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, precizăm că acestea au fost făcute în interesul elevilor, în contextul în care procentul de participare la protestul personalului din învățământ este diferit, de la o unitate de învățământ la alta.

Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă.

Prevederea referitoare la eliminarea obligativității validării situației în Consiliul profesoral reprezintă o măsură de simplificare a procedurilor la nivelul unităților de învățământ, în contextul perioadei scurte de timp rămase până la finalizarea cursurilor».

Păi sunt niște prevederi legale care sunt încălcate flagrant de cele de mai sus!

«Rezultatul evaluării nu poate fi folosit ca mijloc de corecție; acesta este strict rezultatul învățării». Și dacă avem, spre exemplu, un copil care rămâne corigent cu două note, obligatoriu trebuie ascultat. Cine-l ascultă? Sau un elev are doi de 8 și vrea să-și mărească media. Cine-l ascultă?

«Notele/calificativele se trec obligatoriu în catalog și în carnetul de elev de către cadrul didactic care le acordă.”

De asemenea, cu noile reglementări, Consiliului Profesoral și Consiliului de Administrație li se îngrădesc drepturile și li se îngrădește posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile pe care le au în școală.

Aceste modificări încalcă flagrant Legea Educației. Părerea mea este ca în perioada următoare Guvernul să găsească soluții, să nu-și mai bată joc de Educație. Dacă ei dau astfel de acte normative care încalcă legile, ce bază putem să mai avem noi, profesorii, că un memorandum care nu are nicio valoare juridică va fi respectat?”

Conform Legii Dialogului social nr 367/2022, art 159, alin 2 – «Angajatorul nu poate încadra personal care sa ii înlocuiască  pe cei aflați în greva», iar art 176, alin 5  spune: «Încălcarea dispozițiilor art 159 alin 2 constituie infracțiune și se pedepsește  cu închisoare de la o lună la un an sau amendă».

În altă ordine de idei, chiar dacă ar apărea explicit în Monitorul Oficial o astfel de prevedere, o lege este superioară unui ordin de ministru”.