PROF. KITU: AVEM NEVOIE DE EXPRIMAREA IN LIMBA ROMANA? INTREBARE ABSOLUT RETORICA. TINERII DE AZI UNEORI DOR, ALTEORI SUNT PUR SI SIMPLU INCREDIBILI

Profesorul Daniel Kitu este ingrijorat de faptul ca pentru actualii guvernanti, limba romana, in special si educatia, in general, nu reprezinta niste prioritati, iar consecintele acestui lucru se vad peste tot in spatiul public. Kitu, care preda limba si literatura romana la Colegiul National „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Braila, a comentat pe o retea de socializare ca in aceste vremuri, “exprimarea elevata sau orizontul cultural sunt un lest” si “Alecsandri, Eminescu, Camil, Preda sunt jena cotidiana” pentru unii dintre tineri.

Daniel Kitu a postat urmatorul text, cu titlul “GANDURILE UNUI DASCAL DE UMPLUTURA”: “Umplutura este, de obicei, farmecul artei culinare, dar, in planul ambiguizarii sensurilor, devine semnul unei boli comunitare.
Astazi am aflat ca Limba si literatura romana este <<umplutura>> in curricula de clasa a XII-a, pentru specializarea <<medicina>> (de fapt, este vorba despre stiinte ale naturii, dar, pe aceasta filiera actioneaza obsesia studiilor la medicina pentru, in special, plecatul afara din Romania indigesta moral si economic – evident, este sistematic eludat acest aspect).
Obsesiile actuale in ceea ce-i priveste pe absolventii respectivi graviteaza (astrofizica?) in jurul oaselor, muschilor, catenelor, aminoacizilor, etc. Altceva nu mai conteaza.
In acest context exprimarea elevata sau orizontul cultural sunt un lest.

Avem nevoie de exprimarea in limba romana? Intrebare absolut retorica.
Tinerii de azi uneori dor, alteori sunt pur si simplu incredibili.
Cred ca voi inceta sa ma pronunt sau sa ma revolt.
Ei fac tururi cu masinile printr-un parc, sfideaza buna cuviinta si pun la indoiala valorile.
LECTURA??? Hai sa fim seriosi!!!
Chimia si Biologia sunt lectura…
Engleza este codul de exprimare.
Alecsandri, Eminescu, Camil, Preda sunt jena cotidiana pentru ei.
As vrea ca diriguitorii nostri sa priveasca REAL problemele pe care le ignora, nu sa le trateze cu servetele umede”.