Programul centrelor de vaccinare valabil pentru zilele libere legale din luna decembrie

Instituția Prefectului anunță că a fost modificat programul de funcționare al centrelor de vaccinare din Brăila pentru zilele libere legale din luna decembrie.

Potrivit unui comunicat dat publicității, „organizarea activității de vaccinare în zilele de sărbători legale a fost supusă spre analiză și decizie în cadrul Nucleului de Coordonare a Vaccinării împotriva SARS-CoV-2 Brăila și s-au decis următoarele:

*În zilele de 30.11.2021, 01.12.2021, 25.12.2021, 26.12.2021, 01.01.2022, 02.01.2022  centrul de vaccinare amenajat în sala de sport a Liceului Tehnologic ”Anghel Saligny”, din municipiul Brăila, va fi deschis în intervalul orar 8.00-12.00.

*În zilele de 30.11.2021 și 01.12.2021 centrul de vaccinare amenajat în cadrul sălii de sport a Școlii ”Nedelcu Chercea”, dar și centrul de vaccinare ”Vard” vor fi deschise în intervalul orar 8.00-12.00. În aceeași perioadă, respectiv în zilele de 30.11.2021 și 01.12.2021, centrul de vaccinare amenajat în cadrul Spitalului Orășenesc Făurei va fi închis.

*În ceea ce privește centrul de vaccinare amenajat în incinta Brăila Mall, în perioada 29.11.2021, 30.11.2021 și 01.12.2021 , programul nu va suferi modificări, centrul fiind deschis în intervalul orar 8.00-20.00.