Proiectul „4/4 Pentru Prieteni 2022” – O recunoaștere a muncii pe care o realizează voluntarii în folosul semenilor lor

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila se alătură proiectului „4/4 Pentru Prieteni 2022”, organizat de  Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și American Councils for International Education. Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în luna aprilie Luna Voluntariatului, „4/4 Pentru Prieteni 2022” se dorește a fi o recunoaștere a muncii desfășurate de voluntari în folosul semenilor lor. Proiectul este creat în memoria lui Martin Luther King Jr și este inspirat de determinarea, curajul și idealurile sale nobile.

În cadrul activităților de voluntariat ecologic se vor planta copaci, se va vorbi despre ocrotirea naturii, se va desena și se va face curațenie în incinta Centrului de Agrement „Lacu Sărat”.

Activitățile se vor desfășura în perioada 6 – 8 aprilie, cu următorul program:

*Miercuri, 6 aprilie, orele 11:00-12:00 – Sesiune de lectură susținută de membrii Clubului de lectură „Dar dacă finalul va fi altul?” al Bibliotecii JudețenePanait Istrati” Brăila la Grădinița cu Program Prelungit „Tic-Pitic” Brăila.

Activități creative: „Plantăm, desenăm împreună”.

*Joi, 7 aprilie, orele 13:30-15:30 – „Plantăm copaci, plantăm speranțe” la Centrul Social Multifuncțional „Lacu Dulce” Brăila, împreună cu copiii din familii defavorizate și cei de etnie romă.

*Vineri, 8 aprilie, orele 11:00-13:00, „Mari și mici, plantăm stejari voinici!” la Centrul de Agrement „Lacu Sărat” Brăila.

Parteneri în aceste activități sunt: Direcția Județeană de Sport Brăila, Romsilva – Regia Națională a Pădurilor, Filiala Brăila, Colegiul Economic „Ion Ghica” Brăila; Școala Gimnazială Chiscani; Școala Gimnazială nr. 33 „Sfântul Andrei” Brăila, Centrul Social Multifuncțional „Lacu Dulce”; Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 „Tic-Pitic” Brăila.