Protocol semnat astăzi între ISJ și Baroul Brăila, în vederea desfășurării unor programe de educație juridică în școli și licee
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Brăila, Cătălin Canciu și avocatul Lidia-Nicole Dumitrescu, reprezentant al Baroului Brăila, au semnat astăzi un protocol de colaborare între cele două instituții, în vederea realizării proiectului „Fii avocat în școala ta”. Mai concret, este vorba de un proiect care presupune ca la orele de dirigenție să fie prezenți diverși avocați care să le ofere elevilor de gimnaziu și liceu informații de bază pentru o educație juridică.
„Educația juridică în școli este necesară pentru a-i familiariza pe copiii noștri cu principalele reguli care se aplică în viața de zi cu zi. Aceste reguli îi vor ajuta pe viitor, în relațiile cu cei din jur, în orientare profesională și în a-și cunoaște drepturile și obligațiile în societate.
Elevii de gimnaziu si liceu, cărora li se adresează acest tip de informații, au cunoștințe despre educația morala, iar normele juridice reprezintă folosirea într-un cadru formal, legislativ, a acestor reguli. Elevii știu deja ce este permis și ceea ce este interzis să facă, iar cunoașterea legislației le prezintă consecințele sociale pe care le pot suporta prin comiterea unor fapte.
Este un demers cerut de către profesori, părinți și copiii, care s-a transpus legislativ în modificare Legii educației naționale nr. 1/ 2011 și a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nr. 51/ 1995, prin care avocații pot desfășura programe de educație juridică în învățământul liceal și gimnazial, pentru ca elevii să dobândească competențe juridice”, se arată într-un comunicat al Baroului Brăila.