PSD planuieste debarcarea vicelui CJ Braila Ovidiu Nechita, in sedinta din 30 ianuarie

Image4

Chiar daca oficial, conducerea PSD Braila sustine ca inca nu s-a luat o decizie ferma cu privire la atitudinea fata de liberalii care inca detin functii de conducere in administratia publica locala, social-democratii planuiesc debarcarea vicelui CJ Ovidiu Nechita (PNL) la prima sedinta ordinara a Consiliului, de la finele acestei luni. Potrivit unor surse din PSD, in sedinta CJ Braila din 30 ianuarie, Ovidiu Nechita (foto) va fi  revocat din functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean, prin votul majoritatii. Conformlegii, schimbarea din functie a acestuia se poate opera fara ca majoritatea din Consiliu sa prezinte o motivatie  concreta legata de greseli pe care acesta le-ar fi facut in exercitarea mandatului, sau nereguli de orice fel.  Daca va fi revocat, liberalul Ovidiu Nechita va ramane un simplu consilier judetean.

Amintim ca aceasta va fi a doua incercare a social-demcoratilor de a-l schimba din functie pe Nechita – cea anterioara, din septembrie 2014, iesind cu scandal si fiind contestata in contencios de catre Prefectura.