Recompense pentru cei trei jandarmi brăileni a căror intervenție a dus la evitarea unei nenorociri, după ce un tramvai cu călători a pornit de pe loc fără vatman

Recompense pentru cei trei jandarmi brăileni a căror intervenție promptă a dus ieri la evitarea unei nenorociri, după ce un tramvai cu călători a pornit de pe loc, cu ușile închise și blocate, în timp ce vatmanul coborâse să schimbe macazul.

În timpul executării serviciului, echipajul  de jandarmi aflat la semafor în paralel cu un tramvai, într-o intersecție aglomerată din Brăila, a observat cum tramvaiul a început să se deplaseze fără vatman. Acesta coborâse anterior pentru a schimba macazul, ușile tramvaiului s-au închis automat, iar vatmanul a rămas jos, lângă mijlocul de transport în comun.

Oamenii legii au poziționat rapid autospeciala în fața tramvaiului și au dat drumul semnalelor luminoase, pentru a atenționa ceilalți participanți la trafic. De asemenea, șeful echipajului de jandarmi a coborât din mașină și a ajutat vatmanul, care se deplasa pe lângă tramvai, să deschidă ușile.

Astăzi, în cadrul unei ceremonii la care a fost invitată și presa, cei trei jandarmi, respectiv plt. adj. șef Petrică Baciu, plt. maj. Ionuț Costică Bădin și sg. maj. Cosmin Ștefănucă, au fost recompensați de conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

Inspectorul șef al Jandarmeriei Brăila, col. Nicolae-Iulian Albăceanu, l-a avansat în grad în mod excepțional pe plt. maj. Ionuț Costică Bădin:

De asemenea, au primit diplome de merit, în semn de apreciere pentru acte exemplare de curaj și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și au fost felicitați și ceilalți doi jandarmi:

După cum a explicat col. Albăceanu, unul dintre aceștia avea deja cel mai înalt grad și nu mai putea beneficia de avansare în mod excepțional, iar celălalt era încă în tutelă, începându-și activitatea de circa o lună, motiv pentru care, de asemenea, nu putea beneficia de acest tip de avansare.

Plt. adj. Ionuț Costică Bădin, cel care a coborât din mașină și l-a ajutat pe vatman să deschidă ușile tramvaiului din mers, a povestit cum s-a întâmplat totul:

De asemenea, plt. ad. șef Petrică Baciu, care era la volanul autospecialei cu care s-a intervenit, a vorbit și el despre faptul că trebuia să fie atent și la condus, dar și să nu fie lovit din spate de tramvaiul care circula fără vatman:

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns