Rezultatele auditului făcut de Curtea de Conturi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, pe tema organizării, recrutării și salarizării personalului
„În cursul anului 2023, la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila au fost organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi de medici specialiști fără a se lua în considerare stabilirea condițiilor de înscriere la concurs, condițiile specifice prevăzute de fișa postului. De asemenea, după finalizarea concursului, încadrarea candidaților declarați admiși nu s-a făcut prin actul administrativ al conducătorului unității care a organizat concursul, în termen de 3 zile de la afișarea rezultatelor finale ale concursului, respectiv emiterea unei decizii de numire care să fie comunicată persoanelor interesate, în vederea încheierii contractului individual de muncă.
Consecința: Apariția riscului de recrutare a unor persoane care nu îndeplinesc condițiile specifice de ocupare a postului”.
Sunt informațiile care apar într-un raport al Curții de Conturi dat publicității după un audit făcut la începutul acestui an la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila. Obiectivul auditului l-a reprezentat modul de organizare, recrutare și salarizare a personalului spitalului.
În document mai sunt inventariate și ale nereguli depistate de inspectorii Curții de Conturi:
„*Nerespectarea normelor legale în vigoare cu privire la evidențierea orelor de începere și de sfârșit a programului de lucru desfășurat de personalul medical.
Consecința: Apariția riscului unor erori în calculul și plata drepturilor salariale care să nu fie în concordanță cu timpul efectiv lucrat.
*În anul 2023 au fost încheiate și derulate un număr de 9 contracte individuale de muncă cu durată determinată, fără respectarea prevederilor legale. Totodată, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila nu are o procedură operațională privind condițiile de încheiere a contractelor de muncă cu durată determinată.
Consecința: Apariția riscului ocupării unor posturi vacante sau temporar vacante, fără a fi întrunite și coroborate toate cerințele actelor normative în vigoare.
*Din verificarea efectuată s-a constatat că la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila au fost denaturate soldurile unor conturi de datorii aferente drepturilor salariale la data de 31.12.2023, prin:
a)Înregistrarea eronată în creditul 427 Rețineri din salarii datorate terților a unor drepturi salariale cuvenite angajaților, care trebuiau evidențiate în contul 421 Personal-salarii datorate
b)Menținerea nejustificată în soldul contului 426 Drepturi de personal neridicate a unor drepturi salariale neridicate, pentru care drepturile creditorilor de a cere restituirea sau compensarea acestora s-a prescris.
Consecința: Eroarea identificată a avut ca impact denaturarea soldurilor unor conturi de datorii aferente drepturilor salariale la data de 31.12. 2023.
*Disfuncționalități ale programului informatic utilizat pentru acordarea salariilor, în prelucrarea datelor privind evidențierea cuantumului sporului pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului.
S-a constatat că în anul 2023, la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, sporul pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului nu a putut fi evidențiat în aplicația informatică prin aplicarea cotei de 55%, din cauza necorelării programului informatic utilizat pentru plata salariilor, cu un spor nepermanent acordat pe o perioadă determinată de timp. În timpul auditului spitalul a revizuit programul informatic”.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Brăila nu a formulat puncte de vedere divergente față de aspectele consemnate în proiectul de raport de audit.
Precizăm că potrivit documentelor date publicității, în anul 2023 Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a avut un număr total de 2.355 de posturi aprobate în statul de funcții, fiind stabilite drepturi salariale în sumă totală de 224.812.401 lei, după cum urmează:
*cheltuieli salariale în bani – 218.341.783 lei, din care:
-salarii de bază 142.288.542 lei
-sporuri pentru condițiile de muncă 32.612.620 lei
-alte sporuri și indemnizații pentru personalul din afara unității 43.440.621 lei
*cheltuieli salariale în natură 2.943.068 lei
*contribuții 5.275.261 lei.