ROTARU: DACA TUDOSE VA FI ALES PRESEDINTE PSD BRAILA IN MOD STATUTAR, CENTRUL VA ACCEPTA REZULTATUL VOTULUI
Presedintele interimar al PSD Braila, senatorul Ion Rotaru, considera ca este firesc ca deputatul Mihai Tudose sa revina in fruntea organizatiei, ca presedinte, dat find ca acesta a renuntat la functia respectiva inainte de finalizarea mandatului, din motive obiective. Mai exact, este vorba despre faptul ca Mihai Tudose a demisionat din functia de presedinte PSD Braila dupa ce a fost ales vicepresedinte national, in octombrie 2015, fiindca statutul partidului de la acel moment nu-i permitea sa detina ambele functii.
“Lucrurile vin intr-un firesc. Faptul ca eu am ocupat aceasta functie de presedinte pe interimat – e adevarat, a fost un interimat destul de lung – a fost fortuit si acum intram in starea de normalitate. Mihai Tudose a fost ales la vremea respectiva, ciclul de 4 ani nu s-a incheiat, mai e un an si ceva pana la urmatoarele alegeri si eu cred ca el va reusi sa conduca in conditii foarte bune organizatia si sa obtina rezultatele pe care le dorim, pentru ca avem in perspectiva 4 randuri de alegeri – europarlamentare, prezidentiale, locale si parlamentare. El are experienta si capacitatea sa gestioneze problemele care tin de organizatie si evident ca eu raman in echipa. Suntem acolo impreuna si nu e vorba de nicio batalie pentru putere”, ne-a declarat seful interimar al PSD Braila.
In ceea ce-l priveste, Ion Rotaru ia in calcul varianta de a ramane secretar general al organizatiei, functie pe care o ocupa inainte de a-si asuma presedintia interimara: “E o varianta. Nu tine neaparat de vointa, eu cred ca tine pana la urma de o nevoie de a continua cumva lucrurile si de a pune si eu umarul la ce mai e de facut in organizatie”.
Cat priveste faptul ca alegerea lui Mihai Tudose in fruntea PSD Braila ar putea sa-l nemultumeasca pe presedintele PSD Liviu Dragnea – care a intrat in conflict cu Tudose pe vremea cand braileanul era prim ministru -, senatorul Rotaru a comentat: “Pe aceasta componenta de alegeri, centrul are un cuvant de spus, dar vorbim aici de ceea ce voteaza membrii Comitetului Executiv Judetean, deci daca o sa avem un vot statutar, rezultatul votului va fi acceptat si parafat ca atare si de centru”.