ROTARU, DESPRE CIRCUL DIN SEDINTA CJ: TINE DE LIMBAJ, DE ATITUDINE, DE CARACTER. ALTFEL, AVEM ZONE DE STADION, UNDE SE POATE DISCUTA

Presedintele PSD Braila, senatorul Ion Rotaru, considera ca in sedinta  CJ din aceasta saptamana au existat numeroase excese, iar unii consilieri au depasit  limitele decentei. Rotaru a declarat astazi ca modul in care se comporta alesii locali sau parlamentarii tine de responsabilitate si de atitudine si ca este de datoria acestora sa se manifeste civilizat.

Liderul PSD a dat exemplul Senatului, unde atunci cand unii alesi depasesc limitele decentei, intervin chestorii si se ajunge pana la scoaterea din sala de sedinte a celor care fac scandal: “De pilda la Parlament, in situatia in care se depaseste o anumita limita a decentei – si asta trebuie sa fie valabil peste tot -, chestorii pot interveni, in sensul in care se merge pana la scoaterea din sala.

Orice masura coercitiva, de constrangere, trebuie sa duca, pana la urma, la ordine si la disciplina. Dar pana a ajunge la masuri de constrangere, trebuie sa mergem pe ideea ca fiecare dintre cei alesi, indiferent de nivelul la care se afla, are o anumita responsabilitate si oamenii asteapta de la acea persoana sa-i reprezinte si sa le reprezinte interesele, dar de o maniera in care sa nu jigneasca, sa nu genereze conflicte care sunt contraproductive si nu duc in final la rezolvarea unei probleme sau a alteia. Si sunt aici si lucruri pe care pana la urma trebuie sa ti le asumi, legate de limbaj, de atitudine, de caracter, care, inglobate, ar trebui sa genereze responsabilitate.

Eu sunt de acord ca oricine are un punct de vedere trebuie sa si-l exprime, sunt de acord ca uneori, lucrurile sunt mai contondente, dar ca sa le ducem in derizoriu si sa transformam o sedinta CJ sau de alta natura intr-un spectacol mediatic, cred ca nu castiga nimeni si mai luam inca o caramida de la esafodajul asta care este si asa de destul de subred, al reprezentarii in viata politica de catre fiecare dintre cei alesi, a cetatenilor. Altfel, avem zone de stadion, de… locuri in care se poate discuta”.