ROTARU, DESPRE ZVONUL CA PSD VREA SA-L INSTALEZE PE CLAUDIU PISICA IN FUNCTIA DE DIRECTOR LA CSM BRAILA: NU PSD NUMESTE DIRECTORUL, E UN CONCURS
Presedintele PSD Braila, Ion Rotaru, declara ca nu are nimic de-a face cu recenta decizie a lui Dumitru Aurelian Blanaru de a demisiona din functia de director al Clubului Sportiv Municipal. Blanaru a fost condamnat definitiv pentru ca si-a batut fosta sotie, moment la care mai multi politicieni – printre care si femei – i-au cerut demisia sau au opinat ca ar fi moral ca acesta sa-si dea demisia, insa directorul CSM si-a vazut de treaba, fiind protejat politic de PSD.
Mai nou, insa, Blanaru a decis sa-si prezinte demisia din postul pe care il detinea, iar zvonurile spun ca deja la nivelul conducerii PSD s-a decis cine va fi instalat in acel post (evident, prin intermediul unui concurs, cum s-a intamplat si in alte cazuri). Cel vizat pentru functia de director al CSM ar fi Claudiu Pisica, cel pentru pentru care in trecut s-a creat la HC Dunarea postul de “organizator de competitii”. Acum, potrivit surselor noastre, PSD-ul local vrea sa-l faca pe Claudiu Pisica ditamai directorul.
Intrebat daca a avut vreo discutie cu Dumitru Blanaru, cu privire la oportunitatea demisiei acestuia, Rotaru ne-a declarat astazi: “Eu nu stiu ce se intampla la CSM, ca n-am facut o analiza a activitatii pe care a desfasurat-o CSM-ul si conducatorul institutiei respective. N-am avut niciodata niciun fel de discutie cu domnul Blanaru, il stiu tangential, asa, din niste intalniri, dar niciodata nu numai ca n-am avut niciun fel de interventii sau de ingerinte, dar nu… Nu stiu despre decizia lui, despre ce a avut in spate, ce fundament a avut in spate aceasta decizie”.
Cat priveste posibila instalare a lui Claudiu Pisica in functia de director CSM, liderul PSD Braila a comentat: “Nu noi numim acolo, CSM este subordonat Ministerul Tineretului si Sportului. Va fi probabil un interimar. Eu nu ma raportez niciodata la zvonuri…”.
Intrebat daca in situatia in care va castiga concursul Claudiu Pisica, trebuie sa consideram ca este vorba de o simpla coincidenta, Rotaru a spus: “Nu este niciun concurs, cel putin dupa informatiile mele, la momentul asta. Am inteles ca urmeaza sa puna un interimar; daca va fi un concurs, va fi un concurs. Mai departe, despre concursuri nu am discutat niciodata. La concurs vine fiecare candidat, isi prezinta punctul de vedere, strategia, planul de management si castiga sau nu castiga concrusul”.