Rotaru: Era era un gest de responsabilitate ca primarul Craciun sa cedeze, in litigiul legat de statiunea Lacu Sarat

???????????????????????????????

Presedintele interimar al PSD Braila, senatorul Ion Rotaru, declara ca social-democratii isi doresc ca Ion Craciun sa nu castige un nou mandat de primar in comuna Chiscani, pentru ca acesta a blocat orice intentie de dezvoltare a statiunii Lacu Sarat si a respins toate incercarile Primariei Braila de a ajunge la o intelegere, pe acest subiect. Ion Rotaru considera ca din cauza incapatanarii si orgoliului lui Craciun, statiunea Lacu Sarat a ramas in paragina, fiindca nu s-a mai putut investi in ea niciun leu: „Ne dorim cu totii sa nu mai avem parte de domnul primar Craciun acolo. Pe aceasta incapatanare a lui, care a insemnat un mare regres, a aparut o problema pe care n-am putut sa o rezolvam cu statiunea Lacu Sarat, o statiune de referinta nationala. Iata ca suntem intr-o fundatura din care n-am putut iesi de atata timp. Daca Chiscani nu ar fi avut niste resurse financiare pe impozite, intelegeam ca domnule, e singura lor speranta si tin de ea cu dintii. Ori in conditiile in care Chiscani beneficiaza de tot ce inseamna <<Carrefour>> si alte lucruri, eu cred ca era un gest de responsabilitate, ca om politic si ca om de administratie, sa cedeze, daca ne gandim la ce inseamna Lacu Sarat pentru populatie, pentru Braila, pentru oamenii suferinzi si pentru turisti. Daca era aceasta abordare, cred ca lucrurile erau rezolvate de mult. Si speram sa le rezolvam acum, o data pe instante, dar si pe partea cealalta, sa avem acolo un primar PSD care sa priveasca lucrurile din perspectiva interesului general si nu dintr-o ambitie personala, sau din niste chestiuni ce tin de incapatanare, de orgoliu – de lipsa de responsabilitate, in final, dupa parerea mea”.

Amintim ca investitiile in statiunea Lacu Sarat au fost complet blocate din anul 2001, dupa ce Primaria Chiscani a cerut in instanta recunoasterea faptului ca statiunea s-ar afla pe raza administrativ-teritoriala a comunei amintite, ceea ce ar insemna ca aceasta ar avea dreptul sa incaseze taxele si impozitele din statiune.