ROTARU: NU STIU CUM O SA SE REALIZEZE TEHNIC FILMAREA NUMARARII VOTURILOR, DAR NU NE OPUNEM

Presedintele PSD Braila, Ion Rotaru, nu vede care ar fi  ratiunea filmarii procesului de numarare a voturilor la alegeri – masura care a fost hotarata de Guvern si care va fi aplicata chiar incepand de la alegerile parlamentare din luna decembrie. Rotaru sustine ca nu a avut niciodata semnale ca s-ar fi facut nereguli in procesul de numarare a voturilor si ca atare, nu considera ca ar fi fost necesara o astfel de masura anti-frauda. In plus, social-democratul are dubii si legat de modul in care se va realiza, din punct de vedere tehnic, filmarea procesului de numarare a voturilor in fiecare sectie de votare, din fiecare localitate din tara.

Pe de alta parte, liderul PSD spune ca pe social-democrati nu-i deranjeaza aceasta procedura, fiindca ei nu s-au pretat niciodata la manevre oculte, cand a fost vorba de numararea voturilor: „Credem ca este de bun augur, dar sa vedem daca exista elementele tehnice si modul de gestionare efectiv al acestei actiuni, care, repetam, e binevenita. Nu avem niciun fel de problema, ba din contra, cred ca vor elimina o serie intreaga de posibile suspiciuni sau interpretari ale unor eventuale abuzuri. Nu stiu care a fost ratiunea, pana la urma, a Ministerului de Interne, dar nu ne opunem.

Din punctul nostru de vedere, n-am avut niciodata nici acuze, nici suspiciuni ca in ce ne priveste, am facut asa ceva sau s-au intamplat lucruri de genul asta si nici nu avem in istoria recenta a alegerilor o asemenea experienta”.