Rotaru: Nu am vazut deloc buna credinta din partea PNL, in CJ Braila
Senatorul PSD de Braila Ion Rotaru sustine ca daca este sa se reproseze cuiva lipsa de buna credinta si de bune intentii, legat de circul din Consiliul Judetean din ultimele doua luni, aceste lucruri trebuie reprosate nu social-democratilor, asa cum s-a intamplat, ci liberalilor locali. In opinia lui Rotaru, liberalul Ovidiu Nechita, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean, a fost cel care a intretinut acesta stare de tensiune si de confuzie, precum si blocajul in functionarea CJ.
“Daca mergem pe logica asta, a bunelor intentii pe care le-a avut PNL-ul de a functiona Consiliul Judetean Braila, de a avea o activitate normala, ar fi trebuit ca atunci cand a aparut o sincopa legata de procedura, de schimbare, de orice altceva, a doua zi, vicepresedintele Nechita sa covoace o noua sedinta si sa se lamureasca acea problema. Ori <<buna intentie>> si <<buna credinta>> s-a demonstrat de la inceput, cand s-a stabilit din luna august o sedinta de Consiliu pentru 26 septembrie. Exagerez un pic, ca sa se vada ca n-am vazut deloc buna intentie si dorinta de a functiona CJ. Pe de alta parte, a fost un blocaj extraordinar de mare in CJ la toate nivelurile, pentru ca nu s-au luat decizii, nu s-au semnat documente, se pierd niste fonduri, deci chestiunea este extrem de serioasa si in acest timp, noi ne batem ca sa stabilim cine ocupa functia de vicepresedinte. Daca este sa discutam cine ocupa functia, avem o majoritate astazi – si pe baza majoritatii stabilesti care sunt conducatorii”, a declarat Rotaru.
In ceea ce priveste acuzatiile ca PSD a actionat in forta, cu sedintele de indata in care social-democratii l-au schimbat din functie pe vicepresedintele CJ Ovidiu Nechita, senatorul a spus: “In politica functioneaza majoritatea, daca respecti regula – ca e forta sau nu, trebuie sa respecti regula”.
Comment
Felician
30/09/2014
ce va mai place balacareala,faceti misto de noi populatia cu astfel de declaratii si voi petreceti impreuna bine mersi.Rusine