Rotaru: PSD ar putea lua initiativa organizarii unei intalniri politice, pe tema situatiei din CJ
Senatorul PSD Ion Rotaru considera si el, ca si colegul sau Doru Damian, ca ar fi oportuna organizarea unei intalniri cu liderii tuturor partidelor reprezentate in Consiliul Judetean Braila, pentru a se ajunge la o decizie comuna, referitor la viitorul acestui for legislativ local. Rotaru spune ca aceasta reuniune se va putea desfasura abia dupa incheierea alegerilor prezidentiale, fiindca acum, acestea reprezinta o prioritate pentru toate formatiunile politice: “Probabil ca ar fi benefica o astfel de intanire a liderilor partidelor reprezentate in CJ. Toata lumea a fost prinsa pana acum cu campania electorala, iar noi, PSD, n-am primit niciun fel de semnale ca ar fi cineva dornic de o asemenea intalnire, in afara unei declaratii de presa. Noi am exprimat acest punct de vedere si mai inainte, ca suntem pentru dizolvarea Consiliului Judetean, daca nu putem gasi alta solutie de iesire, dar trebuie facut totul in conformitate cu legea”.
Rotaru a mai declarat astazi ca este posibil ca dupa alegeri, PSD sa ia initiativa organizarii unei astfel de intalniri intre partide, pentru a se lua o hotarare clara privind soarta Consiliul Judetean. El a mai precizat ca cel mai probabil, aceasta chestiune se va lua in discutie in sedinta de maine a conducerii PSD: “Prejudicii sunt fara doar si poate, din cauza blocajului din Consiliul Judetean si problemele nu numai ca nu se rezolva, ci se si amplifica, odata cu trecerea timpului. Vom discuta la intalnirea de maine a Biroului Judetean PSD si o asemenea varianta, probabil, si vom vedea ce decizie vom lua. Oricum, e limpede ca nu mai putem continua in acest fel”.