S-a luat cu asfaltarea și-a uitat de demolarea centralelor termice abandonate

Angajamente uitate ale Vulturului care conduce Primăria Brăila și care de la înălțimile pe unde își duce veacul, nu vede bine situația cu care ne confruntăm noi, muritorii de rând, cei ce în lipsa carnetului roșu de partid, care oferă șanse de promovare pe ochi frumoși – unii-ar zice mincinoși -, mișunăm la nivelul solului și ne lovim de tot felul de probleme cu care Vulturul Marian Dragomir nu se lovește.

La modul la care-și ține el ciocul sus, cel mai probabil are impresia că singurele lucruri cu care se poate lovi sunt avioanele, că în rest, nu mai zboară nimeni la nivelul la care fălfâie el din aripi.

Unul dintre aceste angajamente uitate este cel pe care Dragomir și l-a asumat în vara anului 2019, când ne promitea că se vor demola centralele termice abandonate, care au aparținut fostei societăți CET.

Aceasta a dat faliment în 2013, iar Consiliul Local Municipal Brăila a decis ca toate centralele și punctele termice ale fostei CET să fie preluate de Compania de Utilități Publice Dunărea. Directorul companiei, Silviu Mangiurea, a refuzat preluarea lor, pe motiv de incompatibilitate generată de un contract cu BERD.

Până să se hotărască autoritățile ce fac cu activele CET, hoții de fier vechi au furat 11 kilometri din fosta conductă de termoficare.

Pe de altă parte, centralele și punctele termice abandonate dintre blocuri au devenit adevărate focare de infecție.

De fiecare dată când era interpelat pe acest subiect, primarul Dragomir declara că nu poate face nimic, fiindcă aceste spații nu sunt în proprietatea Primăriei.

În februarie 2019, un număr de 70 de centrale și puncte termice au ajuns în gestiunea Primăriei, respectiv a Serviciului de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor. Alegerea Serviciului care să le preia a fost inspirată, fiindcă punctele și centralele termice reprezentau greaua moștenire rămasă după decesul firmei CET și când au intrat în posesia Primăriei, acestea deja deveniseră adăpost pentru oamenii străzii și pentru câinii vagabonzi și uneori, loc de aruncat deșeurile.

Din totalul de 70 de centrale și puncte termice, la acea vreme 50 erau într-o stare în care singura variantă era demolarea.

În 2019 Marian Dragomir declara: „Cert este că vom demola acele centrale termice, pentru că vrem ca în locul lor să fie parcări. Cred că vom avea aproximativ 10 centrale demolate în fiecare an”.

A crezut prost, fiindcă ocupat fiind cu asfaltarea, a lăsat-o mai moale cu demolarea.

Dacă ne luăm după ce credea Dragomir, în perioada 2020-2024 ar fi trebuit demolate 50 de centrale și puncte termice, iar anul ăsta le rezolvam pe ultimele.

În realitate, în vara anului 2022, în afara punctelor termice care erau într-o stare care încă mai permitea închirierea lor, pentru a fi folosite pentru diverse activități economice, Primăria Brăila deținea 56 de astfel de spații pentru care unica variantă era demolarea.

Din ce declara presei luna trecută un reprezentant al Primăriei Brăila, Municipalitatea are, cităm, „un proiect mai amplu ce prevede desființarea a patru foste puncte termice”, din care două vor fi transformate în parcări pentru biciclete, iar cu celelalte încă nu s-a stabilit ce se va face.

Zi așa, după atâția ani, un proiect amplu, cu 4 din cele 56 de centrale și puncte termice ce ar fi trebuit demolate?

Și dacă tot ați rezolvat problema parcărilor pentru mașini în municipiu, ați decis să treceți acum la parcări pentru biciclete? Ați fost asaltați de cereri de la nenumărații brăileni care nu mai au unde să-și parcheze bicicleta în orașul ăsta?

Domnule primar, dacă tot i-ați promis în 2021 primarului Robert Negoiță că o să numiți parcul din spatele Muzeului Brăilei „Piațeta București” și n-ați făcut-o, vă gândiți să vă luați revanșa și să amenajați la noi, la Brăila, la Tanti Elvira, parcarea Coana Mița Biciclista?

Teoretic, ar fi trebuit ca până acum să se aleagă praful și pulberea de centralele și punctele termice abandonate, dar de fapt s-a ales praful și pulberea de promisiunile dvs, domnule primar Dragomir! Și nu e singura promisiune de care nu v-ați ținut.

Acum înțelegeți de ce pe unii dintre noi nu ne mai încălzesc promisiunile dvs, indiferent că sunt legate de punctele termice sau de altceva?

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns