Salariile la CJ Braila si la Muzeu se vor lua abia pe la finele saptamanii viitoare

Mancare-stricata-in-magazine-in-aproprierea-sarbatorilor--Vezi-amenzile

Intarzierea cu care se misca actele  intre institutiile statului afecteaza circa 200 de anagajati ai Consiliului Judetean Braila si ai Muzeului, care nu-si pot incasa salariile azi, asa cum ar fi trebuit, pentru ca nu are cine sa semneze dispozitiile de plata. Presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, era cel care avea drept de semnatura, insa acesta este acum in arest la domiciliu si inca nu a fost desemnat cel care il va inlocui, pe perioada celor 20 de zile, cat au mai ramas din cele 30, in care este supus acestei masuri preventive, in urma unei sentinte a Tribunalului Galati. Desi Tribunalul ar fi trebuit sa instiinteze oficial Prefectura Braila in termen de 24 de ore, in legatura cu sentinta data vineri – in care atat pentru presedintele, cat si pentru unul dintre vicepresedintii CJ, Florin Mija, s-a dispus arestul la domiciliu -, adresa a sosit la Prefectura abia ieri. Prefectul a semnat ieri dupa-amiaza ordinele de suspendare din functie a celor doi, iar instiintarea oficiala a fost primita de secretarul CJ Nicu Filote abia in aceasta dimineata. Filote a inceput imediat demersurile pentru organizarea unei sedinte  CJ, in cadrul careia sa se ia act de situatia juridica a lui Stancu si a lui Mija si sa fie “inscaunat” Nechita, temporar, pentru cateva zile, in locul lui Gheorghe Bunea Stancu.

Dat fiind ca potrivit legii, nu se poate face sedinta CJ de indata, pe o asemenea tema, trebuie convocata sedinta extraordinara, iar aceasta se poate desfasura cel mai devreme luni si va fi nevoie si de alte formalitati, pentru ca Nechita sa capete drept de semnatura pentru dispozitiile de plata. In aceste conditii, este de asteptat ca angajatii CJ si ai Muzeului sa-si poata incasa salariile cel mai devreme, la finele saptamanii viitoare.