Sarbu: De ce trebuie sa ne programam pe liste de la 2 dimineata, ca sa ne scoatem buletinul?

P1060711

Intarzieri inacceptabile in eliberarea actelor de identitate, la Serviciul de Evidenta a Populatiei din municipiul Braila – este ceea ce a reclamat astazi consilierul judetean Marian Sarbu. Acesta  s-a declarat indignat de faptul ca brailenii sunt obligati sa se inscrie pe liste de asteptare si abia dupa o doua saptamani pot ajunge la ghiseu, ca sa-si depuna documentele pentru preschimbarea actelor de identitate. Sarbu a profitat de prezenta, la sedinta CJ, a reprezentantului Serviciului Public Comunitar Judetean de Evidenta  a Persoanelor, caruia i-a cerut explicatii: ”Ce va ganditi dvs sa faceti, astfel incat sa nu mai fie nevoie sa stam cate 2 saptamani, sa ne programam pe liste de la 2 dimineata, ca sa ne scoatem si noi buletinul asa cum trebuie?”.

Cel vizat a replicat ca reprosurile consilierului nu se refera la institutia sa, ci la cea similara, de la nivel de municipiu, asupra careia nu are putere de control. Sarbu a fost informat, insa, ca problemele au tinut de numarul redus de personal de la Serviciului Public Comunitar Municipal de Evidenta  a Persoanelor, probleme care insa s-ar putea rezolva macar partial, dat fiind ca luna trecuta au fost angajate inca 7 persoane.