SE FAC ÎNSCRIERI LA CEA DE-A VII-A EDIȚIE A CONCURSULUI „ORAȘUL MEU, ORAȘUL TĂU”

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, lansează concursul de desene și eseuri cu tema „Orașul meu, orașul tău”, aflat la a VII-a ediție, care se va desfășura în perioada 2 – 23 noiembrie. Concursul se adresează copiilor de grădiniță și celor de la clasele 0-IV, iar participarea se va face cu ajutorul cadrelor didactice si al părinților.

„De mai bine de 6 ani, «Orașul meu, orașul tău» reușește să promoveze valorile locale prin cei mai sinceri ambasadori, copiii noștri, arhitecții de mâine ai orașului meu și al tău, ai orașului nostru. Ce e mai minunat decât să fii copil și să vorbești cu mult drag despre locul tău natal iar, mai apoi, să-ți dai mâna imaginar cu prieteni noi, la fel de talentați și creativi, chiar dacă sunt la sute de kilometri distanță. Concursul face parte dintr-o serie de acțiuni comune, în urma unui parteneriat internațional, cu biblioteci din țară și Republica Moldova”, precizează organizatorii.

Concursul are trei secțiuni : desene nivel preșcolar, desene nivel primar, compuneri (care să redea frumusețea propriului oraș, momumente, locuri reprezentative, etc.).

Pentru a participa la concurs, participanții trebuie: *să aibă vârsta cuprinsă între 4 și 11 ani; *să fie autorii lucrării prezentate; *să depună lucrarea la sediul Bibliotecii Județene până la data de 23 noiembrie 2020, însoțită de datele de contact ale unui părinte sau cadru didactic: e-mail și număr de telefon.

Juriul concursului va fi alcătuit din : profesor educație plastică Camelia Ion, profesor învățământ primar Mariana Mircioi, profesor învățământ preșcolar Iuliana Abibula.

Se vor desemna câștigătorii, după cum urmează: *premiul special pentru talent; *premiul de popularitate (concurentul a cărui lucrare va primi cele mai multe voturi prin opțiunea Like, pe pagina de Facebook, va intra în posesia premiului); *premii pentru fiecare secțiune.

Regulamentul concursului este disponibil pe pagina de facebook Secția de Împrumut pentru copii.Ludoteca.

Pentru mai multe informații, cei interesați se pot adresa coordonatorului de proiect Doinița Mihaela Stanciu, telefon 0740681971, mail: sectiacopiibjbraila@gmail.com.