SE FAC INSCRIERI LA FESTIVALUL INTERNATIONAL DE MUZICA USOARA “GEORGE GRIGORIU”. PRESELECTIA PENTRU CONCURENTII ROMANI ARE LOC PE 30 MARTIE
Organizatorii Festivalului International de Muzica Usoara “George Grigoriu” anunta ca in acest an, cea de a XV-a editie a manifestarii va avea loc in perioada 24-26 mai, iar preselectia se va desfasura in data de 30 martie, de la ora 10:00, la Sala Radio.
Concursul este deschis persoanelor cu varsta cuprinsa intre 16-30 ani si se desfasoara cu acompaniament orchestral (live). Laureatii editiilor precedente (castigatorul Trofeului si castigatorii premiilor I, II si III) nu pot participa la concurs. De asemenea, in cazul participarii unui concurent la doua editii consecutive ale festivalului, o a treia participare nu este posibila.
Preselectia concurentilor romani se va efectua in data de 30 martie, incepand cu ora 10:00, la sediul Societatii Romane de Radiodifuziune din Bucuresti, in fata juriului concursului. Preselectia concurentilor straini se va efectua in baza Dosarului de inscriere transmis prin e-mail la adresa Institutiei (festival.braila@gmail.com) pana pe data de 28 Martie. In urma preselectiei vor ramane in concurs un numar de 24 concurenti.
Fiecare concurent roman va avea pregatite pentru concurs 2 piese de muzica usoara din repertoriul romanesc consacrat, din care una din creatia compozitorului George Grigoriu. Fiecare concurent straini va interpreta: * o piesa din repertoriul tarii de origine, dintre cele doua transmise pentru preselectie; * o piesa compusa de George Grigoriu.
Premiile oferite castigatorilor sunt dupa cum urmeaza: *Trofeul Festivalului – 5000 de euro; *Premiul I – 2.500 euro; *Premiul II – 2.000 euro; *Premiul III – 1.500 euro; *Mentiuni – 500 euro.
Organizatorii manifestarii sunt: Consiliul Judetean Braila, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (Centrul de Creatie Braila), Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, Societatea Romana de Radiodifuziune.