Secretarul de stat Canciu (PNL): Mărețul proiect de cumpărare a celor 18 stații “smart” a fost de fapt o investiție păguboasă, care a adus o risipă de 160.000 de euro la bugetul local

„Stațiile Smart din Brăila sunt smart doar cu numele, pentru că, în realitate, sunt niște cutii goale, cărora le lipsește fix inteligența” – este opinia  lui Cătălin Canciu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, președinte al Organizației Municipale PNL Brăila.

Acesta este nemulțumit de faptul că Municipalitatea a plătit o grămadă de bani pe aceste stații care, potrivit promisiunilor edililor, urmau să fie niște spații moderne, care să furnizeze informații de interes pentru cetățenii care așteaptă autobuzul, însă deocamdată sunt niște adăposturi ”dezolante”, care nu te apără de ploaie, nici de zăpadă și nici de soarele prea puternic, dar care „costă cât o garsonieră”.

Liberalul afirmă într-un comunicat dat publicității: „Stațiile Smart din Brăila sunt smart doar cu numele, pentru că, în realitate, sunt niște cutii goale, cărora le lipsește fix inteligența. Cumpărate în 2019, la prețul de 9.000 de euro bucata, aproape cât o garsonieră la acea vreme, stațiile Smart au fost numai bune de spart banii publici.

În ultimii 30 de ani, stațiile din Brăila nu au fost niciodată un adăpost real pe vreme de ploaie, zăpadă sau soare. Pe timp de ploaie, nici dacă te lipeai de geamul din spate, nu reușeai să scapi de apă, iar pe timp de soare, nu aveai nicio șansă să găsești vreo umbră aici.

În preajma campaniei electorale din 2020 Dragomir a venit cu un proiect futurist, numit «Stații Smart», crezând că brăilenii vor cădea pe spate când vor auzi cuvântul «smart». Hotărât să concureze la titlul de «Omul care a adus inteligența în Brăila», primarul smart a instalat în oraș 18 cutii goale, fără mult clamata inteligență artificială.

Dacă ar fi vizitat sau măcar ar fi auzit de comuna Brazi din județul Prahova, ar fi înțeles ce înseamnă cu adevărat o stație Smart. Cumpărate la un preț chiar mai mic decât cel plătit de Brăila, respectiv 8.000 de euro bucata, stațiile Smart din Brazi sunt dotate cu aer condiționat, buton de panică, camere de supraveghere, uși glisante acționate electric, chiar și cu un monitor pe care rulează un flux de știri locale. Pe timpul iernii în stații funcționează și caloriferele, astfel încât localnicilor să nu le fie frig cât timp așteaptă autobuzul.

La Brăila, s-au cumpărat stații Smart numai bune de spart banii, cum spuneam. Una dintre ele, cea din Hipodrom, fiind spartă chiar la propriu, cu toate că s-a spus că sunt făcute din materiale rezistente, antivandalism.

Deși proiectul prevedea dotarea stațiilor cu tehnică inteligentă, gen panouri tip LCD pentru afișarea de reclame și alte informații, echipamente pentru conexiune la internet și panouri de afișaj pe LED pentru graficele mijloacelor de transport, în final, singurele dotări au fost băncile din lemn. Având în vedere că pentru aceste echipamente electronice trebuia plătit un preț separat de cel achitat pentru stațiile propriu-zise, Dragomir a decis să renunțe la… inteligență și să facă o improvizație ca la Brăila.

Ca o compensare a lipsei echipamentelor electronice moderne, în apropierea a 10 din cele 18 stații, au fost instalate panouri pe care sunt afișate orelor de sosire a autobuzelor. Improvizație ca la țară, la Brăila. Panourile în cauză au fost achiziționate de societatea de transport local “Braicar”, din bugetul propriu.

În total, în municipiul Brăila, sunt 238 de stații, respectiv 188 pentru autobuze și 50 pentru tramvaie. Din aceste 283 de stații, doar 18 au fost ridicate la rangul de “inteligente”, restul de 93% fiind lăsate repetente. Practic, în cea mai mare parte din orașul european Brăila, oamenii sunt lăsați în voia naturii să aștepte mijloacele de transport în comun și sunt amăgiți de ani de zile cu promisiunea că într-o zi inteligența va ajunge și pe strada lor.

Mărețul proiect de cumpărare a celor 18 stații “smart”, care viza să transforme Brăila într-un smart city, a fost de fapt o investiție păguboasă, care a adus o risipă de 160.000 de euro la bugetul local. Măcar dacă erau dotate cu wi-fi, așa brăilenii ar fi putut naviga pe internet în timpul pierdut cu așteptarea autobuzelor și ar fi putut admira stații Smart din alte localități ale țării, dotate cu display smart publicitar, hartă interactivă, panouri fotovoltaice, wi-fi, prize USB, chiar și trusă de prim ajutor.

Aceasta nu este singura investiție păguboasă făcută de administrația Dragomir în ceea ce privește transportul public. Cu câțiva ani în urmă, SC Braicar, societate controlată de Municipalitate, a achiziționat 9 tramvaie SH din Austria, cu suma de 77.600 euro, care au ajuns la destinație complet nefuncționale. Nici până acum se știe cum și dacă s-a acoperit paguba; se știe doar că pentru această afacere smart a fost încasat un comision destul de mare”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns