Senatorul Rotaru: „Există riscul ca în județul Brăila să rămânem fără apă pentru irigații. Dacă nu se întâmplă nimic spectaculos din punct de vedere al precipitațiilor, în curând vom avea o problemă”
Președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, se teme că în curând agricultorii brăileni ar putea ajunge să nu-și mai poată iriga culturile, din cauza debitului redus al Dunării.
Rotaru l-a însoțit aseară într-o vizită în județul nostru pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, alături de directorul ANIF, Cornel Popa, directorul Filialei teritoriale Îmbunătățiri Funciare Brăila, Mihaela Bordei, prefectul Iulian Timofei, deputatul Nicu Niță si președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac. Ministrul a vrut să vadă care este situația în teren din punct de vedere al posibilităților de irigare și al investițiilor făcute în această zonă, iar din informațiile primite, există riscul real ca nivelul Dunării să scadă în continuare, iar utilajele să nu mai poată pompa apa pentru irigații.
Ion Rotaru ne-a declarat pe această temă: „Sigur, dorința fermierilor e să se irige în continuare și e firească. Este și dorința ministrului Agriculturii și a directorului ANIF să se asigure toate condițiile pentru pomparea de apă, dar necazul e că nu știu cât o să mai avem apă. Din păcate, județe precum Oltul, Doljul, Teleormanul nu mai au apă, deci nu mai pot să irige de două zile deja. Și dacă pe zona de absorbție nu mai e apă, așa cum am văzut ieri în teren, va fi destul de dificil. Dacă nu se întâmplă nimic spectaculos din punct de vedere al precipitațiilor – și se pare că prognoza nu e deloc încurajatoare – va fi o problemă în curând și la Brăila. Sigur, cât de poate pompa, se va pompa apă.
Există însă riscul să rămânem fără apă. Nu poate să facă nimeni previziuni pe zile, dar în perioada următoare există riscul să se întâmple asta, pentru că lucrurile sunt din ce în ce mai acute și se manifestă cu o rapiditate pe care e greu s-o prevezi. Spunea ieri directoarea Filialei teritoriale Îmbunătățiri Funciare Brăila: «Uitați, acolo era apă, nu era insulița aceea!». Deci sunt probleme serioase cu debitul Dunării. Pe un flux normal se asigură la intrare undeva la 5.500 metri cubi/s, iar acum e undeva la 1.800-1.900 metri cubi/s , din ce spunea domnul ministru”.