Senatorul Rotaru: Vom sustine proiectul privind finantarea cu bani publici a programului “Scoala dupa scoala”

P1100488

Unul dintre proiectele de lege care vor intra in discutia senatorilor la inceputul noii sesiuni parlamentare este cel care vizeaza modificarea Legii educatiei nationale, potrivit caruia elevii de pana in clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe luna, pentru programul “Scoala dupa scoala”. Mai exact, acest proiect propune ca statul sa sustina cu bani publici programul “Scoala dupa scoala” pentru elevii de pana in clasa a IV-a ai caror parinti sau reprezentanti legali solicita acest serviciu, printr-un tichet in valoare de 200 lei lunar/copil. Parintii sau reprezentantii legali ai elevilor ar urma sa opteze pentru acest tichet, in scris, individual pentru fiecare copil, la sfarsitul fiecarui an scolar, sau la momentul inscrierii copilului la scoala, iar scolile ar urma sa deconteze suma aferenta.

Senatorul PSD de Braila Ion Rotaru sustine ca in ceea ce-l priveste, considera binevenit acest proiect care reprezinta un ajutor pentru parinti, mai  ales pentru cei care nu au o situatie materiala prea buna: “Sustinem fara rezerve orice masura care vine in sprijinul scolii si al educatiei, pentru ca avem in continuare probleme legate de posibiltatea parintilor de a sustine financiar copiii la scoala si este binevenita o asemenea masura. Sunt convins ca o vom sustine; este limpede ca va fi si o decizie la partid, dar nu am niciun fel de dubii ca ea va fi sustinuta”.