Simionescu admite: consilierii PSD au vrut sa-l debarce din functie pe vicele CJ Florin Mija

P1080274

Primvicepresedintele PSD Braila, Aurel Simionescu, a admis astazi ca a existat o intentie a consilierilor judeteni social-democrati de a pune pe ordinea de zi a sedintei CJ de saptamana aceasta propunerea de eliberare din functie a vicepresedintelui CJ Florin Mija (PSD), judecat sub control judiciar intr-un dosar de coruptie. Simionescu a precizat ca intentia alesilor PSD era sa-l schimbe pe Mija, insa el a fost cel care s-a impotrivit si a determinat retragerea proiectului de hotarare respectiv, pe motiv ca o astfel de masura trebuie luata in cadrul unei sedinte CJ ordinare, ca sa nu existe riscul de a fi atacata in instanta, pe motiv de ilegalitate: “Da, eliberarea din functie a lui Mija poate fi o solutie, dar asta se poate intampla tot in cadrul unei sedinte ordinare a Consiliului Judetean. A fost o ordine de zi propusa de catre consilierii PSD pentru sedinta extraordinara care s-a tinut saptamana aceasta, iar pe acea ordine de zi a fost si eliberarea din functie a domnului Mija. Dar avand in vedere ca era o sedinta CJ extraordinara, eu le-am cerut domnilor consilieri – si dupa aceea au discutat si cu domnul secretar Filote – sa-si revada intentia, pentru ca dupa toata discutia care a fost in trecut cu eliberarea din functie a domnului Ovidiu Nechita, atacata in instanta, orice hotarare de acest gen trebuie sa stea foarte clar pe lege si pe proceduri. Si atata vreme cat lucrurile nu sunt foarte clare cu sedintele extraordinare, sa se forteze iarasi o anumita procedura nu este in regula. Riscam alte discutii, cand, de fapt, nu asta era tema sedintei, ci tema era de a se crea conditiile ca la nivel judetean, aceasta institutie sa functioneze.

In orice caz, aceasta este una dintre variantele pe care le luam in calcul, noi, PSD, pentru rezolvarea situatiei din CJ. Sunt trei sau patru variante posibile. Dar v-am spus, va fi o decizie politica pe care o vom discuta dupa alegeri”.