Simionescu, cu referire la Viorel Mortu: Problemele de la CJ nu sunt unele culturale, ci investitionale, economice

sa1

Presedintele executiv al PSD Braila, primarul Aurel Simionescu, a evitat astazi sa dea un calificativ activitatii de pana acum a colegului sau de partid, Viorel Mortu, aflat in fruntea Consiliului Judetean de un an. Simionescu a admis insa, indirect, ca Viorel Mortu – care este profesor de limba si literatura romana – nu a avut o prestatie administrativa stralucita, lucru pe care si-l explica, printre altele, si prin aceea ca “problemele de la CJ nu sunt unele culturale, ci investitionale, economice”: “Domnia sa are o anumita structura profesionala si e greu, dupa mai multi ani de viata, sa iesi din structura aceasta profesionala. Pe de alta parte, problemele cu care se confrunta sunt mai putin probleme din zona culturala si sunt mai mult probleme din zona investitionala, economica si ceea ce poate sa faca dumnealui trebuie sa faca impreuna cu o echipa, pe care nu prea a avut-o. Ma rog, o are acum relativ intregita, cu director economic, cu secretar, dar e de vazut cum va functiona; pana cand sa se erodeze echipa, trece un anumit timp. Ma gandesc ca cei din vechea formula lucrau impreuna de foarte multi ani si se stiau, cu mai bune si mai putin bune, cum are fiecare dintre noi. Eu cred ca la CJ mai sunt destule de facut – ca si la Primarie -, ca domnii consilieri trebuie sa incerce sa iasa din formatul contestatar si sa intre in formatul lucrativ, de activitate care sa rezolve problemele, si asta le-am spus si dumnealor personal.

Ca evaluare, eu incerc sa ma evaluez pe mine – si nu-mi dau note foarte mari, iar daca ma duc catre altii, s-ar putea sa fiu subiectiv, asa ca raman la mine…”.