SIMIONESCU: MI SE PARE INCORECT SA AI UN REST DE 16% DIN VOTURI, IAR MANDATUL DE SENATOR SA IL IA CINEVA CU 5%

Seful campaniei pentru parlamentare a PSD Braila, Aurel Simionescu, nu este multumit de rezultatul obtinut la nivel judetean, in urma redistribuirii la nivel national a mandatelor de parlamentar. Simionescu a precizat astazi ca nu se refera la persoane, ci vorbeste despre un principiu si a explicat ca nu i se pare corect ca un partid care are 16% din voturi (PNL) sa obtina 2 mandat de deputat, iar altul cu 18%, sa obtina doar un mandat si nici ca un partid care a obtinut 5% din totalul voturilor (ALDE) sa obtina un mandat de senator, iar altul, care are 16% (PNL), sa nu obtina nimic: ”Mi se pare absolut incorect ca avand un rest de 16% sa iei doi deputati si cu un rest de 18% sa iei unul. Mi se pare incorect sa ai un rest de 16% (cazul PNL – n.r) si un rest de 8% (cazul PSD – n.r) si un senator sa fie luat cu 5% (cazul ALDE – n.r). Nu discutam despre oameni, despre partide, despre altceva, discutam despre principii.

Pana la urma, repartitia de nivel national pe care o face acel calculator la a treia redistribuire eu cred ca trebuie sa tina cont de votul oamenilor din teritoriul respectiv. Din punctul meu de vedere, ca cineva sa aiba 16% la Senat (Florin Cirligea, PNL – nr.) si sa ia altcineva cu 5% (Mihai Ruse, ALDE – n.r.) mi se pare un lucru care vine impotriva vointei cetatenilor din judetul respectiv, de dragul unei echilibrari pe tara, etc. Da, stim ca niciun sistem nu e perfect, asta este realitatea, dar cred ca va trebui in continuare sa regandim modalitatea, algoritmul, pentru ca el sa fie cat mai apropiat de votul pe care l-au dat cetatenii”.

In opinia liderului PSD, corect ar fi fost ca la redistribuire, PSD sa mai obtina un mandat de deputat, iar PNL sa obtina un mandat de deputat si unul de senator.

Amintim ca in urma redistribuirii, PNL Braila a obtinut 2 deputati (Antoaneta Ionita si Vasile Varga),  iar ALDE a obtinut un mandat de senator (Mihai Ruse).