Simionescu: Peste 50% din absolventii nostri de gimnaziu au luat medie peste 8 la examenul de capacitate
Primarul Brailei, Aurel Simionescu, a laudat astazi performantele invatamantului brailean si s-a declarat multumit ca Municipalitatea si Consiliul Local Municipal pot premia an de an elevi cu media 10 la examenele nationale si profesorii lor indrumatori. Simionescu a precizat ca pe langa elevii care au primit anul acesta premii in diplome si bani, pentru notele si mediile de 10, mai sunt cativa care au incheiat examenele amintite cu media 9,99 sau 9,98, care, din pacate, nu au putut fi premiati: “Avem premiile administratiei locale, avem si diplome din partea Ministerului Educatiei, insa eu as vrea sa spun un lucru: dincolo de premiantii de azi, pe care o sa-i vedem, o sa-i cunoastem si-o sa-i aplaudam, avem patru copii care au avut media 9,99, trei care au avut 9,98 si unii care au avut 9,97. Poate ca ar trebui ca la nivelul scolilor sa ne mai gandim cand punem un 9, sa ne gandim unde se va duce acest 9, in timp. Din 2.076 de absolventi, 559 au luat media peste 9, iar 1.048 peste 8 – asta inseamna ca mai bine de 50% din absolventii nostri de scoala generala au luat medie peste 8. Eu cred ca este un lucru edificator pentru rezultatele pe care le vom obtine la Bacalaureat, peste 4 ani”.
Edilul-sef a facut aceste declaratii la festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate deosebite la examenele nationale si a profesorilor lor indrumatori. Amintim ca autoritatile locale (Consiliul Judetean Braila si Consiliul Local Municipal) au acordat premii pentru fiecare nota de 10 obtinuta la Evaluarea Nationala sau Bacalaureat.
Lista premiantilor la examenul de capacitate in anul scolar 2014-2015 a cuprins 4 elevi ce primesc cate 3.000 lei fiecare (respectiv Andreea Catalina Iancu – Scoala Mihai Eminescu”, Elena Panturu – Scoala “Fanus Neagu”, Maria Ecaterina Trifan – Scoala “Ecaterina Teodoroiu” si Raluca Tudor – Colegiul National “GH. M. Murgoci”), precum si 8 cadre didactice (respectiv Elvira Manea si Liliana Stoian – Scoala Mihai Eminescu”, Georgiana Ciocarlan si Daniela Tilinca – Scoala “Fanus Neagu”, Raluca Micu si Nicolae Carnaru – Scoala “Ecaterina Teodoroiu”, Viorel Mortu si Mihaela Giurca), ce primesc cate 1.200 lei.
Lista premiantilor la examenul de Bacalaureat cuprinde o singura eleva, Andreea Laura Selaru, care primeste 3.000 lei si 3 cadre didactice indrumatoare (respectiv Tatiana Bercariu, Nazeli Boicescu si Felicia Popescu, de la Colegiul National “GH.M.Murgoci”), care primesc cate 1.200 lei.