Simionescu: Stancu nu va pleca de la conducerea PSD Braila

987

Primarul Brailei, Aurel Simionescu (PSD), nu crede ca atacurile recente ale presedintelui Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu (PSD), la adresa sa, ascund o intentie a acestuia din urma de a candida in viitoarea legislatura pentru functia de edil-sef al Municipalitatii. Pe Simionescu chiar il amuza o asemenea idee si a precizat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, ca in discutiile pe care le-a avut cu colegul sau de partid privind viitorul lor in administratie s-a vorbit despre eventualitatea unei candidaturi pentru un mandat de parlamentar.

Pe de alta parte, Simionescu a declarat ca nu este cazul sa se faca prea multe speculatii nici legat de viitorul politic al lui Stancu in fruntea organizatiei PSD Braila, fiindca oricat isi imagineaza sau “viseaza” unii la schimbarea lui din functie, acest lucru nu se va intampla decat la finalul perioadei prevazute de statut pentru mandatul actualei conduceri a PSD, adica in 2017.