Somat de Florin Cîrligea să-și dea demisia din CA al Spitalului Județean Brăila, Viorel Botea a executat astăzi comanda: a anunțat că renunță la calitatea de președinte CA, dar și la cea de membru CA

Demisie de voie, de nevoie, a lui Viorel Botea din calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, precum și din aceea de membru al CA.

S-a întâmplat astăzi, în ședința CJ Brăila, forul care, de altfel, l-a desemnat prin vot în CA al Spitalului Județean. Și vorbim despre o demisie „de voie, de nevoie”, pentru că luna trecută Botea a trecut de la PMP la AUR, dar acest transfer oficial, „cu acte în regulă”, nu-l împiedică să vrea să păstreze niște beneficii obținute ca membru PMP, deși legea spune că odată înscris într-un alt partid, își pierde și calitatea de consilier județean obținut pe listele PMP. Iar calitatea de consilier județean a fost cea care l-a adus în postura de a fi desemnat reprezentant al CJ Brăila în CA la Spitalul Județean și mai apoi, de a fi ales președinte al CA.

Dat fiind că explicațiile date în două rânduri de Botea pentru faptul că se agață de niște scaune obținute în calitate de membru PMP au fost de-a dreptul penibile, colegul său de partid (AUR), Florin Cîrligea, i-a cerut acestuia la modul public în timpul celei mai recente conferințe de presă să-și dea demisia din CA al Spitalului Județean, fiindcă afectează imaginea AUR. În ședința de azi a CJ Botea a executat comanda primită la partid (asta ca să înțelegeți cine este de fapt șeful la AUR Brăila la momentul actual). Mai bine zis, comanda primită la al doilea partid din care face parte,  AUR, fiindcă deocamdată Botea încearcă să fie membru în două partide, simultan.

„Dat fiind că s-au îndeplinit condițiile administrative și juridice prin care la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila există un nou manager, cred că este de datoria mea ca în acest moment să-mi dau demisia din calitatea de președinte al Consiliului de Administrație, precum și din calitatea de membru al Consiliului de Administrație.

Cred că nou manager are dreptul și calitatea de a-și alege o echipă managerială cu care să dea un nou restart activității de la Spitalul Județean”, a declarat Viorel Botea (PMP ȘI AUR, simultan).

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), a precizat că desemnarea unui nou reprezentant în CA al Spitalului Județean o  va face plenul Consiliului Județean, după ce Botea va depune în scris demisiile la care a facut referire.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns