Este suprinzător cât de performanți au devenit brăilenii în a fugi de acasă, în condițiile în care dotările locale în ceea ce privește atletismul sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire.

Nu știu dacă s-a făcut vreun top al migrației de acest tip, dar dacă s-a făcut, sigur suntem pe primele locuri, dacă nu cumva am devenit deja campioni naționali la acest sport.

Cei dintâi sunt, desigur, tinerii, dar îi prind din urmă adulții care încă mai pot să-și ia picioarele la spinare și să fugă oriunde văd în zare.

Chiar dacă nu avem condiții ca să ne antrenăm la Stadionul de atletism, practic, întreg orașul este o pistă cu obstacole de toate tipurile, iar asta ne solicită pe toți. Uite-așa ne țin autoritățile în formă, uite-așa se susține sportul de masă la Brăila.

Dacă te uiți la unele trotuare – și ar fi bine să te uiți, fiindcă altfel riști să-ți rupi picioarele sau să-ți spargi capul – acestea sunt parcă special concepute pentru antrenamentul în domeniul sporturilor extreme. Și beneficiul este că Primăria nu cheltuiește niciun leu pentru asta.

Dar să revenim la Stadionul de atletism. Acesta a fost construit în anii ’70 și era printre puținele din țară cu opt culoare, adecvat chiar și pentru competiții internaționale. Aici s-au antrenat nume mari ale atletismului românesc, precum Ionuț Pungă, Adelina Gavrilă sau Anișoara Cușmir, medaliați la europene, mondiale și jocuri olimpice, deținători de recorduri absolute.

De mai mult de două decenii, însă, acesta a fost lăsat însă în paragină de autoritățile locale.

Dacă în cazul Stadionului Municipal vizitatorul rătăcit prin zonă poate fi identifica fără probleme fosta destinație a obiectivului, la Stadionul de atletism nu au mai rămas decât vagi urme a ceea ce a fost odată. Și numai inițiații mai pot ghici ce era acolo.

De-a lungul timpului, vestigiile sportive au fost vizitate o dată la câțiva ani de diverși politicieni care au promis că vor găsi soluții și se va rezolva problema.

Problema despre care vorbesc ei este una juridică: pista propriu-zisă și vestiarele aparțin de Agenției Naționale pentru Sport și sunt date în administrare către Clubul Sportiv Municipal Brăila, iar restul aparține Primăriei.

Ca să fie clar, pista a dispărut sub pietre și bălării, iar din vestiare n-a rămas mare lucru.

Ideea este că primarii PSD în ultimii 15 ani au motivat în același mod faptul că au ignorat Stadionul de atletism: „Până nu ni se dau în administrare și pista și vestiarele, nu putem investi în Stadionul de atletism!”.

Asta ne spune de vreo 8 ani și primarul PSD Marian Dragomir, care, în rarele ocazii când premierul sau măcar ministrul Sportului era de altă culoare politică, înfiera partidul respectiv, care îl împiedica pe el să reabiliteze stadionul. Că el voia, dar nu putea… sau cel puțin așa zicea.

În rest, când PSD avea premier sau oricum, era la guvernare, Dragomir făcea ciocul mic (ca un vultur adevărat ce se declară) și avea orbul găinilor.

La finele anului trecut primarul Brăilei declara: „Oricând l-am sunat pe Marcel Ciolacu, mi-a răspuns la telefon sau m-a sunat în mai puțin de o oră, iar pentru un primar contează enorm să aibă un partener de dialog la acest nivel.

Pot spune că Marcel este prietenul meu mai mult decât este președintele partidului!”.

Păi dacă tot zici tu că te tragi cu șireturi cu Marcel, de ce în ultimii ani nu i-ai cerut să te ajute cu transferul pistei de atletism și a vestiarelor în administrarea Primăriei, Vulturache? Fiindcă asta e un mizilic pentru el, față de altele pe care le-a făcut!

Nici acum nu e târziu. Dacă te grăbești și-l suni azi, poate apucă să rezolve problema până iese din schemă de la Guvern!

Nu de alta, dar sunt ani de zile de când atleții brăileni se antrenează alergând pe stradă. Nu crezi că ar fi timpul să încetezi să te mai dai lovit în aripă și să rezolvi problema?

Sună-l pe „prietenul” tău Ciolacu și arată-ne câte parale face prietenia voastră! Și dacă se dovedește că ne abureai, atunci ia exemplul lui și dacă nu ai pisică, dă scroafa jos din copac!