Stadionul Progresul, reabilitat cu milioane de lei, ce trebuia finalizat anul trecut, e și acum inaccesibil sportivilor brăileni. Teoretic e gata; practic, terenul de fotbal nu are porți, nu are tabelă de marcaj și nici instalație de nocturnă
Situația Stadionului Progresul din municipiul Brăila, a cărei renovare a costat milioane de lei și care inițial ar fi trebuit terminat în luna mai a anului trecut, este o mare necunoscută. Și asta pentru că primarul Marian Dragomir (PSD) nu consideră necesar să răspundă întrebărilor care îl deranjează – nu contează că ele sunt puse de ziariști sau de consilieri municipali -; dacă nu e ceva ce-l avantajează, nu răspunde deloc sau dă un răspuns în dorul lelii, care nu lămurește nimic.
Dragomir se comportă ca un vătaf pe propria moșie și nu dă socoteală nimănui pentru ceea ce face ca primar, deși teoretic el e în slujba noastră, a cetățenilor, nu noi suntem în slujba lui. Dar fiindcă au văzut că le merge și brăilenii continuă să-i voteze, cu tot cu aroganța lor în continuă creștere, Dragomir și colegul său din „cea mai bună echipă PSD”, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, blochează accesul acelei părți a presei care nu-l venerează la informațiile de interes public din Primărie, Consiliul Județean și instituțiile subordonate. Practic, PSD Brăila se comportă asemeni mafiei, impunând Omerta (Legea tăcerii) în toate instituțiile publice pe care le controlează politic și/ sau financiar.
Din acest motiv nu putem afla informații oficiale cu privire la situația Stadionului Progresul, care ar fi trebuit să funcționeze de luni de zile, dar nu funcționează. Deși lucrările propriu-zise s-au încheiat de circa o jumătate de an, terenul de fotbal nu are porți (din ce am aflat, o vreme, la începutul lucrărilor, noile porți ar fi fost pe teren – și sunt persoane care declară că au și fotografii cu acestea -, dar după o vreme au dispărut și n-au mai apărut nici până azi), nu are instalație de nocturnă, nu are tabelă de marcaj (paradoxal, nici nu era prevăzută în proiectul stadionului), tribuna nu este acoperită și din ce am aflat pe surse, acum o lună nu era racordat la rețeaua de energie electrică.
În schimb, prețurile care au fost avansate sunt unele care le-au dat amețeli celor interesați să folosească acest teren pentru antrenamente, atunci când în sfârșit stadionul va fi dat inaugurat. Vă prezentăm aceste tarife, cu precizarea că ele încă nu au fost aprobate de Consiliul Local Municipal:
„Sunt extraordinar de mari. Este exagerat, Stadionul Progresul o să fie un muzeu în aer liber, la prețurile astea. Niciun club din Brăila nu-și permite să plătească asemenea sume. Nu cred că vor rămâne așa”, ne spunea azi o persoană din zona sportului brăilean.
Spre comparație, potrivit informațiilor noastre, tariful pentru închirierea stadionului „Dunărea” din Galati 300 lei/h. Cu precizarea că stadionul „Dunărea” este unul vechi, iar starea sa nu este cea mai bună posibil. Pe de altă parte, Stadionul Progresul are gazon artificial, care potrivit unor oameni care aju jucat fotbal la viața lor, „nu e un gazon pentru a crește, pentru a face performanță în fotbal. Ăla este pentru curtea școlii și pentru jucat la sfârșitul săptămânii”.
În final amintim istoricul reabilitării Stadionului Progresul:
În anul 2019 CLM Brăila a aprobat Documentația de Avizare Lucrări Intervenții (DALI), precum și indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect în valoare totală de 5.450.713,945 lei cu TVA.
Lucrările prevăzute în documentație vizau amenajarea tribunei existente, reabilitarea corpurilor de clădire cu diferite destinații (birouri, sala de sport, centrală, vestiare și spațiu de depozitare) și amenajarea terenului de joc, cu amplasarea unui gazon sintetic.
Contractul de proiectare și execuție a reabilitării Stadionului Progresul a fost încheiat în noiembrie 2020 cu asocierea SC REPAVIL CONS SRL și SC PROFICONS PROJECT SRL, iar lucrările propriu-zise au fost demarate în iunie 2021.
Contractul inițial prevedea că reabilitarea să fie finalizată în 18 luni de la semnarea contractului: 2 luni pentru proiectare, 2 luni pentru lucrările de desființare și 14 luni execuția propriu-zisă a lucrărilor.
Termenul limită era inițial mai 2023 și a fost prelungit până în august 2023.
Pe 20 octombrie 2023 Dragomir declara: „Lucrările cred că sunt aproape de finalizare, dacă nu cumva sunt 100% finalizate”.
Pe 12 februarie 2024, întrebat în cadrul ședinței CLM ce îl împiedică să inaugureze Stadionul Progresul, edilul șef declara că nu poate spune de ce nu-l inaugurează și că nu poate spune nici când ar putea fi inaugurat.
Pe 18 martie 2024, întrebat despre același lucru, primarul a spus: „O comisie însărcinată cu recepția obiectivului a fost acolo și a constatat o serie de neconformități. Stadionul nu va fi preluat de la constructor fără aceste remedieri. Sunt anumite chestiuni la scaune, mai avea ceva de demolat și nu a demolat, sunt chestiuni de genul acesta”.