Stadiul de realizare a lucrărilor de modernizare a transportului electric între strada Pietății și Șoseaua Buzăului este de 5,7%. Primarul Dragomir declară că lucrările vor fi terminate până la finalul acestui an: „Stadiul realizării se bazează pe ceea ce a fost plătit, nu pe ceea ce este implementat”
Deși pare greu de crezut, primarul Brăilei, Marian Dragomir, este sigur că până la finalul lunii decembrie 2023 se vor termina lucrările de modernizare a transportului electric între strada Pietății și Șoseaua Buzăului.
Subiectul a fost abordat în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal Brăila, în care liberalul Florin Gheorghiță a declarat că având în vedere ceea ce se vede cu ochiul liber pe șantier, cel mai probabil nu se vor finaliza aceste lucrări, care reprezintă doar lotul 1 al unui proiect mai mare ce ar fi trebuit terminat integral în decembrie 2023:
Primarul Marian Dragomir a răspuns că la acest proiect s-au organizat mai multe licitații, până să se găsească o firmă care să realizeze lucrările. El a mai afirmat că primul lot de lucrări din cadrul acestui proiect se va finaliza în acest an, iar în ceea ce privește cel de-al doilea lot, acesta se va faza (va fi amânat pentru anul viitor, pentru o nouă finanțare), așa cum se va întâmpla și cu alte proiecte realizate cu finanțare europeană în Brăila și în alte județe ale țării.
Gheorghiță a mai comentat că ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 a fost dat pe 8 mai 2023, iar potrivit raportului prezentat consilierilor, la acest moment stadiul de realizare a lucrărilor este de 5,7%, iar pentru lotul 2 stadiul de realizare a lucrărilor este 0%. În acest context, spune el, este greu de crezut că se vor finaliza lucrările pentru lotul 1 în acest an:
Edilul șef a afirmat că „stadiul realizării în teren se bazează pe ceea ce a fost plătit, nu pe ceea ce este implementat”. Potrivit lui Dragomir, „linia de tramvai este deja comandată, o să vedeți că ea va sosi peste o perioadă scurtă de timp. Aici nu avem absolut nicio emoție vizavi de acest lucru și nu trebuie să aveți nici dvs”.
Amintim că proiectul ”Modernizare transport electric Parc Monument – Radu Negru“ este implementat de Primăria Municipiului Brăila cu fonduri europene, în cadrul Programul Operațional Regional.
Prin acest proiect se vor derula următoarele lucrări: modernizarea căii de rulare a tramvaiului (care presupune demontarea și demolarea totală a căii de rulare existente, coborârea la un nivel superior al suprastructurii pe Strada Grigore Alexandrescu, precum și repoziționarea liniilor pe strada respectivă); refacerea rețelei aeriene de contact (stâlpii de susținere, suspensia firului de contact și firul de contact propriu-zis), care va fi cu suspensii transversale pe console, pe stâlpi metalici, montați între liniile de tramvai; modernizarea părții carosabile, a trotuarelor, realizarea de piste cicliști, accese și parcări; refacerea sistemului de colectare și evacuare a apei pluviale; modernizarea/înființarea a 10 peroane pentru călători, realizarea a 14 refugii cu copertine; iluminat public, precum și aliniamente de arbori, rețea multitubulară subterană; achiziția a două tramvaie de capacitate medie; continuarea modernizării sistemului de e-ticketing și supraveghere video performantă a întregii zone.
Durata de execuție a lucrărilor este de șapte luni pentru lotul 1 (tronsonul cuprins între strada Pietății și Șoseaua Buzăului), respectiv 12 luni pentru lotul 2.
Pe 8 mai au început lucrările de modernizare pe calea de rulare tramvai din Parcul Monument, pe tronsonul cuprins între strada Pietății și Șoseaua Buzăului, inclusiv bucla de întoarcere a tramvaiului (lotul 1). Acestea includ:
– Lucrări de amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială a terenului
– Lucrări de modernizare cale de rulare tramvai inclusiv înlocuire stâlpi și fir de contact
– Lucrări de amenajare a 3 stații de călători: intrare în parc pe ambele sensuri și la intersecția cu Șoseaua Buzăului
– Lucrări de modernizare a iluminatului public
– Lucrări de modernizare parte carosabilă adiacentă liniei de tramvai între strada Pietății și intrarea în Parcul Monument
– Lucrări de semnalizare rutieră.
Investiția a fost atribuită prin licitație publică cu suma de 25.537.681,59 lei (aprox 5.200.000 euro) și este executată de Asocierea Tancrad – Oldroad Construct.