Stancu: Stam de vorba cu oameni care au ceva valoare, ca sa si folosim timpul respectiv

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, nu considera ca ar fi vreo problema din faptul ca fostul consilier judetean PC Octavian Georgescu si-a dat demisia si a renuntat la aceasta calitate de ales local, fiindca, spune el, nimeni nu este de neinlocuit. Stancu a precizat ca nu cunoaste motivele care l-au determinat pe Georgescu sa faca acest gest, dar a lasat sa se inteleaga ca nici nu-l intereseaza asemenea detalii: ”Nu stiu care sunt motivele pentru care si-a dat dumnealui demisia, probabil ca nu se regasea in structura asta administrativa, in plenul CJ. Pierdere nu e, pentru ca oricine pleaca poate fi inlocuit; si dumnealui a fost inlocuit. Probabil ca partidul care l-a pus pe liste s-a gandit la asta, dar a fost inlocuit de un liberal, ei nu si-au facut socoteala cum trebuie, probabil”.
Intrebat daca Georgescu nu i-a dat, in vreo discutie personala, niciun fel de explicatie pentru gestul sau, Stancu a spus: “Eu nu am timp, eu sunt om ocupat, am multe de facut in timpul zilei… Nu am timp, chiar daca ar fi vrut, probabil ca nu as fi avut timp. Stam de vorba cu oameni care au ceva valoare, ca sa si folosim timpul respectiv”.