Subprefectul Adin Boboc îndemnă brăilenii să se testeze pentru hepatitele virale B și C

Subprefectul Brăilei, Adin Boboc, îndemnă brăilenii să se testeze pentru hepatitele virale B și C și face un apel către medicii de familie din juderț să se afilieze proiectului LIVE(RO)2-EST, pentru că ei constituie baza acestei campanii de informare, educare și conștientizare în rândul populației.

Boboc a participat zilele trecute la Campania de informare, educare și conștientizare LIVE(RO)2 – EST, care își propune prevenirea, depistarea și tratarea pacienților depistați cu virusul hepatitei B și C în localitățile din județul Brăila.

În acest context, într-un comunicat de presă, subprefectul salută inițiativa Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T Popa” din Iași, alături de Asociația Română Anti-Sida și Spitalul Clinic de Urgență ”Sfântul Spiridon” din Iași de a alege ca popas Brăila în cadrul acestei importante campanii de conștientizare a populației asupra riscurilor generate de bolile hepatice: „Acest ambițios proiect are ca obiectiv furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament a pacienților cu boli hepatice cronice, secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B și C, din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est.

Organizația Mondială a Sănătății semnalează faptul că România se află pe primele locuri în Europa în ceea ce privește mortalitatea cauzată de bolile hepatice cronice, o situație extrem de îngrijrătoare, mai alec că vârsta pacienților depistați în faze terminale a scăzut către 40-50 de ani. Spitalele sunt pline de pacienți cu boli hepatice cronice, iar listele pentru transplant hepatic sunt depășite mult de posibilități.

Este important de știut că simptomele hepatice sunt «silențioase», ceea ce face ca bolile hepatice să fie descoperite mult prea târziu pentru a fi tratate. Proiectul LIVE(RO)2 – EST își propune să facă o schimbare în viața pacienților care habar nu au în acest moment că sunt infectați cu virusul hepatitei B sau C.

Este imperios necesar ca programele de screening și tratament în hepatitele virale să fie accelerate, iar în acest proces este nevoie de implicarea concretă a asociațiilor profesionale, autorităților, asociațiilor de pacienți, ONG-uri, societății civile, a tuturor actorilor și decidenților, care prin acțiunile lor pot reduce numărul foarte mare de decese cauzate de bolile hepatice.

Programele de screening și tratament trebuie să ajungă în comunitățile marginalizate și vulnerabile prin implementarea unor campanii de informare și testare în mediul rural, în zone greu accesibile, unde populația trăiește la limita sărăciei, unde există grupuri etnice, persoane neasigurate, fără adăpost sau cu dependențe care le pun viața în pericol.

Consider că este absolut necesară asigurarea accesului nediscriminativ, universal și simplificat la programele de prevenție și tratament în acord cu strategia națională care consideră bolile transmisibile o prioritate de sănătate publică”.