Subprefectul Boboc acuză cheltuirea nejustificată a banului public la Ianca: „O clădire construită de la zero, cu circa 20 de miliarde de lei vechi, zace părăsită de ani de zile!”
Subprefectul Brăilei, Adin Boboc (PNL), trage un semnal de alarmă cu privire la investirea a zeci de miliarde de lei în construirea sau renovarea unor clădiri din Ianca ce în prezent sunt abandonate, ceea ce reprezintă „o cheltuire nejustificată a banilor publici din bugetul local al orașului”.
Într-un comunicat dat publicității Boboc amintește în acest sens de blocul de garsoniere pentru profesorii navetiști, aflat în curtea Liceului „Nicolae Oncescu”, „o clădire construită de la zero, fără nicio justificare reală și care zace părăsită de ani de zile, investiția ridicându-se la aproximativ 20 de miliarde lei vechi. Prins într-un proiect guvernamental de construire de campusuri școlare demarat în urma cu 14 ani, dar neterminat din cauza crizei financiare pornite în 2008, proiectul campusului școlar de la Liceul Nicolae Oncescu din Ianca a fost reluat în 2017, cu bani de la bugetul local Ianca și de la Consiliul Județean. Deși realitatea din 2017 arăta cu totul alta decât cea din 2008, când a fost gândit proiectul – în sensul în care cu 9 ani în urmă, existau cereri din partea profesorilor navetiști pentru o locuință de serviciu, iar în 2017 nu a existat nicio astfel de cerere -, Primăria a luat totuși hotărârea de a investi în această clădire fără viitor, dovadă că și astăzi stă abandonată.
Investiția a fost motivată în 2017 de faptul că ar exista nenumărate cereri din partea profesorilor navetiști de a se muta în aceste locuințe. Realitatea, însă, a fost aceea că firmele de construcții agreate de primarul PSD aveau nevoie de front de lucru, indiferent că lucrările erau sau nu în interesul și beneficiul cetățenilor. Pe această cale, solicit public Primăriei Ianca să ne fie prezentate aceste cereri venite din partea profesorilor care doreau să dea năvală și să se stabilească în Ianca în 2017.
Însuși primarul orașului Ianca, Fănel Chiriță, a recunoscut public în ședința din 24 februarie 2022 că a băgat zeci de miliarde de lei vechi într-un proiect gândit în urmă cu un deceniu, când altele erau condițiile și alta era realitatea. «În privința garsonierelor, trebuie să vă reamintesc că proiectul Campusului Școlar datează din 2008, iar la acea dată erau, într-adevăr, multe solicitări din partea cadrelor didactice și a altor specialiști care lucrau în zonă de a avea o locuință de serviciu, numai că realitățile de astăzi sunt altele», declara Chiriță în ședința de Consiliu Local, potrivit procesului verbal al ședinței.
O altă motivație care a stat la baza construirii blocului pentru profesorii navetiști a fost aceea că s-ar face economie la bugetul local, prin faptul că acestora nu le va mai fi decontată naveta. Cifrele, însă, demonstrează clar contradicția din declarații! Iar ca ipocrizia să fie și mai mare, au motivat că măsura ar duce la creșterea calității actului de învățământ, prin mutarea în Ianca a profesorilor titulari.
Pe de o parte spui că vrei să crești calitatea actului de învățământ, prin faptul că susții profesorii titulari și, chipurile, le oferi o locuință, iar pe de altă parte dai o hotărâre de Consiliu Local contrară legii, prin care le plafonezi banii pentru navetă, motivând că vrei să faci economie la buget. Până la urmă susții sau nu profesorii să vină la Ianca sau doar dai dovadă de ipocrizie și te folosești de ei, pentru a direcționa niște bani către firmele de construcții abonate la banii statului? Ba mai mult, susții că vrei să faci economie la buget, prin plafonarea prețului pentru navetă, dar arunci cu zecile de miliarde într-o clădire despre care știi sigur că nu va avea niciodată destinația pentru care a fost construită. Aceasta înseamnă, în viziunea primarului PSD, «economie la buget». Un calcul simplu arată că zecile de miliarde băgate în această clădire abandonată puteau fi folosite pentru a deconta lejer naveta profesorilor pe o perioadă de peste 20 de ani.
Clădirea respectivă a fost finalizată la finele lui 2017, iar de atunci stă abandonată. Dacă tot ai construit-o, fă totuși ceva cu această clădire, nu o lăsa să se degradeze! În situații de acest gen, se vede clar lipsa de idei și de perspectivă a unor aleși locali puși doar pe căpătuială, care răspund doar la comenzi politice. Abia după ce consilierii locali ai PNL au venit cu ideea că acest bloc de garsoniere, intrat deja în curba degradării, ar putea fi folosit pentru a muta acolo grădinița din oraș, care funcționează de ani de zile fără autorizație sanitară de la DSP și fără aviz de securitate la incendiu de la ISU, primarul și-a dat seama că ar fi o idee bună. Ba mai mult, și-a însușit ideea ca fiind a lui, deși propunerea de mutare a grădiniței în acest bloc de garsoniere a venit din partea consilierilor PNL și a fost făcută inclusiv în campania electorală din 2020.
Primar în funcție de 18 de ani, Fănel Chiriță nu a reușit să construiască în acești ani nici măcar o grădiniță pentru copiii din Ianca. Actuala grădiniță, unde sunt înscriși aproximativ 70 de copii, funcționează de ani de zile într-un spațiu total neconform, de aceea nici nu primește autorizații de la DSP și ISU. Pe perioada pandemiei de Covid-19 a fost jale aici, copiii au stat înghesuiți și nu s-a căutat nicio soluție pentru ei, fiind o totală lipsă de interes pentru rezolvarea acestei probleme”.
Liberalul mai spune că un alt exemplu de „cheltuire nefericită a banului public” este la Liceul „Constantin Angelescu”, unde acum câțiva ani a fost renovat internatul, „iar în prezent s-a ales praful de el. Fără a se ține seamă de realitatea care demonstra faptul că numărul cererilor pentru cazare în internat este tot mai mic, iar elevii aleg să meargă în orașe care să le ofere perspective de viitor, Primăria a investit în renovarea acestei clădiri care a stat nefolosită, iar azi se află într-un grad avansat de degradare. Mai nou, au venit cu ideea să transforme acest internat în azil pentru bătrâni. Un azil în curtea unui liceu este exact ce le lipsea bătrânilor din Ianca, ajunși la o vârstă când au nevoie de liniște, nu de zarva specifică adolescenților. De ce nu se face acest azil în clădirile abandonate din Târlele sau Berlescu, care au în jur mii de metri pătrați, unde bătrânii se pot bucura de momente de liniște și de relaxare?
Acestea sunt doar câteva exemple care demonstrează faptul că în Ianca singurul criteriu pentru cheltuirea banului public a fost și este profitul firmelor agreate de primarul PSD, nu siguranța și confortul oamenilor, nu investirea într-un sistem educațional care să le ofere copiilor șanse reale și egale în viață, nu interesul și beneficiul cetățenilor”.