Subprefectul Boboc (PNL): „Cea mai bună echipă pentru Ianca” prezentată de PSD e formată din „aceiași oameni prăfuiți, rotiți prin diverse funcții”

Subprefectul Brăilei, Adin Boboc (PNL), crede că anul 2024, care este unul electoral, va fi, practic, „un an cu minciuni pe bandă rulantă” prezentate alegătorilor de PSD-iștii care sunt la putere în plan local.

El afirmă într-un comunicat dat publicității că unii membri ai PSD care „nu au făcut nimic” pentru orașul Ianca în ultimii zeci de ani, „deși au avut puterea în mâini” atât la nivel local, cât și județean, vor merge iar din poartă în poartă, pentru a cere votul oamenilor, în schimbul unor „promisiuni mincinoase frumos împachetate”: „Vor reîncălzi iar niște proiecte vechi, pe care sunt deja obișnuiți să le rostogolească de la o campanie electorală la alta.

Îi vom vedea iar pe străzi pe aceiași consilieri ai PSD care au votat ca Ianca să aibă cea mai mare taxă pe gunoi din tot județul Brăila, respectiv 22 lei/persoană/lună, pentru ca, în decembrie anul trecut, în prag de an electoral, să o scadă cu 3 lei, în bătaie de joc. Domnule primar Fănel Chiriță, domnilor consilieri PSD, s-au dus vremurile comuniste, nu mai puteți păcăli oamenii cu câțiva lei! Pe lângă faptul că această scădere cu doar 3 lei reprezintă o lipsă de respect la adresa oamenilor, ea demonstrează, o dată în plus, că taxa pe gunoi a fost fixată încă de la început în mod nejustificat. Nici la acest moment nu ați prezentat public un raport complet cu cantitatea de gunoi facturată de RER și numărul de plătitori. Totul este construit pe vorbe, pentru a servi intereselor voastre financiare și electorale!

Asta înseamnă guvernarea PSD la Ianca, taxe modificate din pix, în funcție de interese financiare și electorale! Administrația PSD Ianca este o rușine la adresa cetățenilor onești care își plătesc taxele și impozitele și care primesc în schimb doar bătaie de joc și indiferență. Oamenii s-au săturat să își dea ultimii bani pe taxe și impozite, iar în bunăstarea lor să nu se întoarcă nimic, s-au săturat ca soarta lor să fie jonglată din pix de o gașcă preocupată doar de interese personale.

PSD a furat deja startul electoral și a început să împrăștie calendare cu «Cea mai bună echipă pentru Ianca», formată din aceiași oameni prăfuiți, rotiți de-a lungul anilor prin diverse funcții. Bine că apar pe afișe, că în realitate sunt scumpi la vedere.

Când l-ați văzut ultima oară pe strada/ulița dvs pe primarul Chiriță? Când l-ați văzut în ultimii ani prin Ianca pe Ionel Epureanu, care mai nou, pentru că va rămâne fără privilegiile de vicepreședinte CJ, se vrea primar la Ianca, de care a fugit cât l-au ținut picioarele? Acum vine cu coada între picioare să cerșească votul oamenilor de care și-a bătut joc! Cu girul vicepreședintelui CJ Ionel Epureanu, Ianca a ajuns la propriu groapa de gunoi a Brăilei, bătaia de joc a întregului județ! Epureanu a aruncat Ianca la gunoi, convins fiind că nu se va mai întoarce niciodată aici, doar că jocurile politice ale PSD îl pun astăzi în situația de a sta față în față cu oamenii de care și-a bătut joc! Asta este «cea mai bună echipă» pe care PSD o oferă pentru Ianca!

Ianca este un oraș în care PSD a reinstaurat dictatura, în care oamenii sunt ținuți în teroare și tensiune, intimidați și amenințați cu pierderea locurilor de muncă sau a altor drepturi legale, în caz că se vor revolta împotriva Sistemului.

Mie nu îmi este frică de ei, sunt un om asumat, care nu poate fi șantajat și nici intimidat! Vreau să vă asigur că voi rămâne «pe poziție» și voi dezvălui fiecare ilegalitate și nedreptate pe care o fac! Singura mea dorință pentru care voi lupta până la capăt este aceea ca acest oraș să prospere, iar locuitorii lui să fie tratați cu respect”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns