Subprefectul Boboc prezintă lista „minciunilor și promisiunilor ipocrite” ale primarului orașului Ianca, Fănel Chiriță

Supbrefectul Brăilei, Adin Boboc (PNL), constată acum pe final de an, că este pe sfârșite și al nouăsprezecelea an în care Fănel Chiriță (PSD) ocupă funcția de primar în Ianca – „aproape două decenii de promisiuni mincinoase, rostogolite de la o campanie electorală la alta, timp în care Ianca s-a afundat și mai tare în sărăcie și deznădejde”.

Boboc afirmă într-un comunicat dat publicității că „în 2020, PSD Brăila, cu girul lui Mihai Tudose, propunea «Cea mai bună echipă pentru Ianca», iar pentru a fi mai convingător, colora afișele electorale cu o poză în care Fănel Chiriță apărea flancat de Francisk Chiriac și Ionel Epureanu, imagine prin care voia să sugereze că Ianca va fi sprijinită de cei doi grei aflați la conducerea Consiliului Județean.

Ce a însemnat pentru Ianca «sprijinul» acordat de CJ Brăila, care îl are ca ordonator principal de credite pe «bunul samaritean» Ionel Epureanu? Asocieri de 812.000 lei, fix cât salariile încasate de Chiriță și Epureanu în acești 3 ani.

Din 2020 și până în prezent, Consiliul Local Ianca s-a asociat cu Consiliul Județean Brăila doar pentru realizarea a trei proiecte: două votate pe 29 iulie 2021, respectiv «Reabilitarea termică corp clădire Școala gimnazială din structura Liceului Tehnologic Nicolae Oncescu», unde CJ a contribuit cu 244.000 lei și «Reabilitare drum exploatare sat Plopu», unde contribuția CJ a fost de 255.000 lei, iar al treilea pe 25 mai 2023 – «Modernizare și reabilitare străzi în localitatea Plopu», cu 313.610 lei contribuția CJ Brăila. Acesta este marele ajutor oferit de CJ Brăila reprezentat de Francisk Chiriac și Ionel Epureanu. Bine că poza din campania electorală a fost reușită, că de realizat ceva pentru Ianca, nu s-a realizat mai nimic!

În continuare vom analiza oferta electorală mincinoasă cu care Fănel Chiriță a venit în fața oamenilor în 2020; cât a făcut, din ce a promis:

*Construire bază sportivă Liceul Teoretic «Constantin Angelescu» – NU există, după 3 ani de mandat!

*Realizare transport public de călători – NU există în prezent! Au fost achiziționate 4 autobuze, au și sosit, dar primarul așteaptă anul electoral pentru a le pune în circulație, până atunci, NU avem transport public de călători în Ianca!

*Reabilitarea Parcului Orășenesc Ianca – Această «realizare» este mai mult o bătaie de joc, pentru că, în realitate, parcul a fost asfaltat, nu reabilitat, iar costul lucrărilor a fost unul imens!

*Înființare rețea de distribuție gaze naturale în satele Plopu și Perișoru – NU există! Promisiune rulată de la o campanie electorală la alta!

*Înființare sistem canalizare în satele Plopu și Perișoru – NU există! O altă promisiune rostogolită de la o campanie la alta!

*Realizare piste de bicicliști în orașul Ianca și satul Plopu – NU există în Plopu! În Ianca a fost realizată o așa-zisă pistă pentru biciclete, care în prezent este distrusă, pentru că nu au fost respectate regulile elementare în domeniu, ea fiind amplasată aproape de curțile oamenilor și nu de șosea, cum ar fi fost normal!

*Construire ateliere școală Liceul Tehnologic «Nicolae Oncescu» – NU există!

*Sprijin pentru investitori în crearea de locuri de muncă – NU există! Dimpotrivă, administrația PSD Ianca lucrează împotriva investitorilor prin fixarea de taxe enorme, fără să le ofere nimic în schimb! Un astfel de exemplu ar fi taxa pe gunoi, stabilită la 389 lei/mc, dublă față de cea din municipiu. Îl invit pe primarul Chiriță să ne spună câți investitori au venit în ultimii ani în Ianca și în ce constă sprjinul acordat de Primărie, în afară de taxa uriașă pe gunoi!

*Sprijin financiar pentru activitățile sportive – NU există! Singura care beneficiază de atenția primarului este echipa Viitorul, unde nu există niciun jucător din Ianca. În tot acest timp, copiii din Ianca sunt duși de părinți, cu mașinile personale, pe la Șuțu și Mircea Vodă, pentru a practica activități sportive. Să nu uităm de banii aruncați pe nocturnă, unde foarte rar se antrenează tot echipa Viitorul.

*Sprijin pentru înființarea de firme sociale pe teritoriul orașului Ianca – NU există!

*Reabilitarea Casei de Cultură – O lucrare care înghite imensa sumă de 49 miliarde lei vechi, bani cu care se puteau reabilita toate casele de cultură din județ!

*Înființare centru zi pentru copii defavorizați – NU există!

*Înființare sistem de distribuție gaze în satul Oprișenești – NU există! Primarul Chiriță a trecut-o deja la realizări, în condițiile în care nu s-a săpat niciun metru de pământ pentru a fi trase țevile de gaze!

După ce că nu a făcut mai nimic în toți acești ani, primarul Chiriță a mai și cheltuit bani din bugetul public, la fiecare final de an, pentru a tipări mii de pliante, prin care să își facă publice nerealizările. De exemplu, în decembrie 2022, a plătit 3.520 lei, fără TVA, pentru tipărirea a 4.000 astfel de pliante! Anul acesta, de gura/frica mea, nu a mai băgat mâna în buget ca să achiziționeze tipărirea pliantelor, a cumpărat carton A4 de 645 lei, fără TVA și a pus angajații din Primărie să le scoată la imprimantă. Au fost listate 3.000 de pliante, pe care le-a distribuit din casă în casă cu ajutorul polițiștilor locali. Practic, polițiștii locali au fost folosiți pe post de factori poștali pentru a duce, din casă în casă, vestea incompetenței primarului Chiriță. Câtă lipsă de respect pentru uniforma statului!

În concluzie, oferta prin care PSD Brăila a propus în 2020 «cea mai bună echipă pentru Ianca» a cuprins doar minciuni și promisiuni ipocrite, făcute de Fănel Chiriță și girate de șefii din administrația județeană, Francisk Chiriac și Ionel Epureanu!”.