Subprefectul Nițescu: Colegii din PNL mi-au propus să mă susțină pentru această funcție. După ce am pierdut alegerile locale s-au oferit, practic, să-mi întindă o mână de ajutor

Nicolae Nițescu, fost primar al comunei Mărașu (PNL), este de astăzi subprefect al județului Brăila.

Acesta a declarat azi, în cadrul unei conferințe de presă, după ceremonia de depunere a jurământului, că mai mulți colegi din PNL i-au propus să ocupe funcția de subprefect pentru că au vrut să-l ajute, după momentul dificil care a reprezentat pentru el pierderea alegerilor locale din toamna anului trecut, când a candidat pentru un nou mandat de primar:  „Nu am fost suprins când mi s-a propus să fiu susținut pentru această funcție, pentru că colegii mei, foști primari, ca să spun așa, imediat după ce am pierdut alegerile din septembrie s-au oferit, practic, să-mi întindă o mână de ajutor și am mers pe încurajarea pe care am primit-o de la ei. Ei au fost primii care m-au încurajat, pentru că a fost o situație dificilă prin care am trecut. A fost un moment dificil în viața mea, după 16 ani de administrație să pierzi alegerile e destul de greu…”.

Întrebat ce îl recomandă, în opinia sa, pentru a ocupa funcția de subprefect, Nițescu a spus: „Cred că după 16 ani de administrație, Prefectura practic vine și creează condițiile să-mi continui activitatea de la Primăria din Mărașu”.